Mesajul a fost trimis. Multumesc!

135 de inscrieri pentru Eurovision Romania

Publicat in HotNews, luni 4 februarie 2013 ·

Perioada de înscrieri pentru etapa naţională a concursului Eurovision s-a încheiat duminică, 3 februarie, la ora 20,00. Până duminică, 135 de piese au fost înscrise în cursa pentru desemnarea reprezentantului României la concursul Eurovision 2013, cu 37 mai multe decât la selecţia de anul trecut, informeaza TVR. Plicuri cu piese înscrise mai pot ajunge la TVR si în zilele următoare, dacă ele au fost trimise prin poştă până la data menţionată.

Lora, Robert Turcescu şi trupa, Luminiţa Anghel, Elena Cârstea, Electric Fence, Cezar Ouatu, Daniel Robu, Liviu Mititelu, Alin Văduva sau Naomi sunt câţiva dintre cei pe care i-am putea vedea pe scena concursului, dacă piesele lor vor trece de proba preliminară. Dan Manoliu, manager de proiect al competiţiei, a vorbit în această dimineaţă, la Telejurnalul matinal de la TVR 1, despre paşii următori ai selecţiei şi despre şansele României în concursul din acest an.

De miercuri, 6 februarie, încep primele audiţii ale melodiilor înscrise. Membrii juriului se vor deplasa, pe rând, la Iaşi (6 februarie), Cluj (8 februarie), Timişoara (10 februarie), Craiova (12 februarie) şi Bucureşti (14 februarie), pentru a asculta live interpreţii care vor intra în concurs: „În acest an, o premieră este că interpreţii vor cânta în faţa juriului, pe un negativ pe care vor avea şi backing vocals, pentru a nu ne trezi, ca în alţi ani, că în semifinale sunt piese care sună foarte bine pe pozitiv, iar unii interpreţi nu reuşesc să facă faţă live-ului”, a motivat Dan Manoliu schimbarea din Regulamentul selecţiei.

TVR va dedica, şi anul acesta, două zile semifinalelor (23 şi 24 februarie), la fiecare dintre acestea urmând să participe câte 12-14 melodii. Cele mai bune şase din fiecare semifinală, alese de juriul de specialitate, dar şi prin voturile telespectatorilor, vor intra în faza finală. Ponderea televotului este d

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°