Fostul viceprimar a obţinut 63,2% din voturi, în timp ce candidatul independent Sorin Popica 34,2%
Thiesz János, candidatul UDMR pentru funcţia de primar al oraşului Covasna, unde duminică au fost organizate alegeri parţiale în urma decesului fostului edil, a obţinut 63,2 la sută din voturi, potrivit numărătorii paralele realizate de UDMR, transmite corespondentul Mediafax.
Candidatul independent Sorin Iordan Popica, susţinut de USL, PDL, Forţa Civică, PRM şi PPDD, a obţinut 34,2 la sută, iar reprezentantul PPMT, fostul primar al oraşului în perioada 1992-2000, Malnasi László Levente, a fost votat de 2,6 la sută dintre alegători.
Preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor, a declarat că rezultatul alegerilor reflectă “proporţia etnică” din localitate.
Totodată, Tamás şi-a exprimat regretul că cei de la PPMT “s-au dus prosteşte după capul lor” şi astfel nu s-a putut realiza solidaritatea maghiară prin susţinerea unui candidat comun, care ar fi avut un efect mobilizator asupra electoratului.
Alegerile parţiale în Covasna au fost organizate după ce primarul oraşului, Lőrincz Zsigmond, în vârstă de 48 de ani, a murit la sfârşitul lunii noiembrie 2012, în urma unui infarct. În ultimele două luni, Primăria Covasna a fost condusă de viceprimarul Thiesz János.
Potrivit datelor oferite de Prefectura Covasna, numărul persoanelor cu drept de vot aflate pe listele electorale permanente din oraşul Covasna este de aproximativ 9.500 de alegători, fiind tipărite 10.500 de buletine de vot. În oraş au fost organizate opt secţii de votare.
Fostul viceprimar a obţinut 63,2% din voturi, în timp ce candidatul independent Sorin Popica 34,2%
Thiesz János, candidatul UDMR pentru funcţia de primar al oraşului Covasna, unde duminică au fost organizate alegeri parţiale în urma decesului fostului edil, a obţinut 63,2 la sută din voturi, potrivit numărăto