-AA+A
Casa de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud organizează ediţia a II-a a Festivalului naţional de poezie „Emil Botta” în zilele de 18 – 19 mai 2013. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial. Sunt acceptate minimum 5 şi maximum 10 poezii, în 5 exemplare, la un rând, font Times New Roman, dimensiuni 12, obligatoriu diacritice. Lucrările dactilografiate în 2 (două) exemplare şi pe suport CD sau DVD vor fi trimise pe adresa Casa de Cultură „Tudor Vornicu” – Municipiul Adjud, strada Libertăţii nr. 7, cod poştal 625100, cu menţiunea pentru Festivalul naţional de poezie „Emil Botta”. Lucrările se trimit până la data de 1 mai 2013. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine un curriculum vitae al autorului. Se vor specifica: numele şi prenumele autorului, mottoul pus pe plicul mic şi grupajul de poezii, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 12 mai 2013, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc la Casa de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud. Se vor acorda următoarele premii: premiul I - 500 lei, premiul II - 300 lei, premiul III - 200 lei. Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, premii ale unor reviste literare. Organizatorii vor asigura cazarea, transportul şi masa (diurna) invitaţilor. Relaţii suplimentare: tel 0744891319 – prof. Catană Ion, tel 0723719439 - prof. Spirescu Paul, culturaadjud@yahoo.com.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet