-AA+A
De la validarea noului mandat al Parlamentului ales la 9 decembrie 2012, am constatat că vocea Opoziţiei s-a volatilizat, a dispărut în neantul originalei politici româneşti. S-a disipat, din când în când abia făcându-se auzite prin colţurile sălii de şedinţe a Parlamentului mici borboroseli, şuşoteli şi ssst!-uri, ssst!-uri. În rest, nimic, Partidul Democrat Liberal arată că s-a resemnat. Restul Opoziţiei, rămăşiţe ale unor zbenguieli electorale de toamnă, nici nu există. Mai mult, PDL nu poate încropi, nici nu va putea în perioada care urmează. Uniunea Social Liberală deţine o majoritate parlamentară îngrijorătoare pentru o ţară de nivelul României. Parcă ne-am întors cu armele politice şi administrative cu tot în 1992. Din aceste momente însă misiunea Opoziţiei a devenit foarte importantă, trebuie să se manifeste ca un ţel, numai că deocamdată nu se manifestă decât firav, costeliv, cu o suspectă mină de lipsă de orientare, ca şi cum şi-ar fi pierdut busola, ca şi cum încă PDL nu înţelege că are totuşi o misiune grea în interiorul politicii actuale.
Odată guvernarea pornită, singura constatare pozitivă ar fi aceea că PSD i-a dat Uniunii Democrate a Maghiarilor din România vacanţă guvernamentală. Dacă UDMR ar fi fost acceptată în noul Guvern, ar fi însemnat că USL a câştigat alegerile de pomană. Nu este oportun ca de fiecare dată la instalarea unui nou guvern, indiferent de culoarea Puterii, UDMR să strige prezent. În astfel de cazuri ar interveni imediat întrebarea: dar treaba UDMR în România care-i? Să speculeze fiecare nouă orientare politică? UDMR nu are la rându-i o anumită demnitate? Este bine că PSD a dat în această perioadă UDMR-ului vacanţă administrativă. Şi statul pe tuşă poate întări oricare organizaţie, oricare formaţiune politică. Statul pe tuşă te poate transforma într-un redutabil observator.
Tot aşa este statul pe tuşă al PDL,
