„Monitorul de Vrancea“ şi-a propus să vă prezinte o nouă rubrică: „Avocatul săptămânii“, cel care inaugurează această rubrică fiind Valeriu Părpăuţă. De la copilăria în opinci, la funcţia de procuror şi mai apoi la avocatură, parcursul omului Valeriu Părpăuţă poate fi o lecţie de viaţă, de voinţă şi de mândrie.

Valeriu Părpăuţă a practicat avocatura timp de 33 de ani, după ce alţi 11 ani a fost procuror, dar se află încă în activitate, în fiecare zi, pe holurile instanţei, chiar dacă o problemă la un picior îi face deplasarea greoaie. Deşi a ajuns să fie avocat în urma unui accident, recunoaşte astăzi că avocatura i-a adus foarte multe satisfacţii şi o preferă în locul funcţiei de procuror. „Înainte de a fi avocat, am fost procuror timp de 11 ani. Am ajuns avocat în urma unui groaznic accident de maşină. Era în 2 februarie 1979, veneam de pe teren, înnoptase. Am ajuns la Odobeşti, iar în curbă la Beciul Domnesc am pus o frână şi m-am dus într-un autobuz. Am stat în spital peste un an. Trebuia să fiu pensionat medical, am câştigat apoi un concurs la Bucureşti şi mi-a convenit să intru în avocatură. Şi mi-a plăcut mai mult pentru că eram liber, câştigam mult mai bine, fără şef, fără sub-şef. Plafonul era limitat, făceam planul şi apoi mergeam numai la procese“, povesteşte Valeriu Părpăuţă.

Avocatul spune că preferă vremurile trecute pentru că „era mai multă ordine şi disciplină“. „În procuratură eram mai respectaţi. Poate şi de frică, din cauza regimului restrictiv. Munca era înţeleasă altfel decât e înţeleasă astăzi. Munceam şi sâmbăta şi ne luau la cules de vie şi păpuşoi. Venind din procuratură şi fiind crescut într-un regim de respect, făcându-mi treaba în avocatură am fost respectat“, a adăugat Valeriu Părpăuţă. La început, noii colegi nu l-au agreat, privindu-l ca „fiind periculos“, venind dintr-un alt mediu şi „ştiind multe“. Avocatul poves