Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barroso: Apărăm presa liberă, dar nu putem să nu ţinem cont de presiuni media asupra magistraţilor

Publicat in Press Alert, luni 4 februarie 2013 ·

Comisia Europeană apără presa liberă şi nu intenţionează să propună modificarea reglementărilor media, dar nu poate să nu ţină cont de plângerile primite din partea CSM şi CC privind existenţa unor campanii împotriva magistraţilor, a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, informează Mediafax. El a explicat astfel, într-o conferinţă de presă susţinută astăzi împreună cu premierul Victor Ponta, că oficialii CE nu au recomandat o soluţie concretă pe această temă în ultimul raport privind situaţia din România, dar au considerat important totuşi să menţioneze existenţa unei astfel de probleme, pentru a fi “corectată” de către autorităţile de la Bucureşti. Preşedintele CE a susţinut totodată că la Bruxelles au fost primite plângeri nu doar din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Curţii Constituţionale (CC), ci şi din partea a numeroase organizaţii civice. Executivul UE a primit plângeri de la reprezentanţi ai CC, CSM şi ICCJ printre altele în legătură cu atacuri de intimidare şi hărţuire prin media, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray. El a spus că au existat multe cazuri, nu doar unul sau două, în care reprezentanţi de înalt nivel au fost supuşi presiunii prin intermediul presei.

Premierul Victor Ponta a declarat atunci că este de acord cu observaţia Comisiei Europene privind exercitarea unor presiuni media asupra judecătorilor, spunând că şi el a văzut astfel de presiuni şi că se va delimita de toate aceste practici.

Foto: gandul.info

Comisia Europeană apără presa liberă şi nu intenţionează să propună modificarea reglementărilor media, dar nu poate să nu ţină cont de plângerile primite din partea CSM şi CC privind existenţa unor campanii împotriva magistraţilor, a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, informează Mediafax. El a explicat astfel, într-o conferinţă de presă susţinută

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°