Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul a scazut la 4,36 lei/euro

Publicat in Cronica de Iasi, luni 4 februarie 2013 ·

Cursul de schimb a scazut aproape de nivelul de 4,36 lei/euro in prima ora a sedintei interbancare de luni, intr-o piata unde volumele de tranzactionare au fost reduse, potrivit dealerilor. La deschidere, euro a fost tranzactionat la 4,3650 lei, respectiv cu 1,1 bani sub nivelul de vineri din jurul orei 16:30, de 4,3760 lei/euro. Ulterior, unele ordine de vanzare de euro au dus cursul in apropierea nivelului de 4,3600 lei/euro. Astfel, cu putin inaintea orei 10:00, bancile cotau euro la 4,3620 - 4,3630 lei.

"Volumele de tranzactionare sunt reduse. Sa vedem ce se va intampla dupa licitatia repo pe care o va organiza BNR astazi (luni - n.r.). Momentan, strainii vand euro pentru a-si finanta pozitiile luate pe titlurile de stat cumparate la licitatiile precedente organizate de Ministerul Finantelor", a afirmat un dealer. Dealerii spun ca jucatorii straini au fost principalii vanzatori de euro si in sedintele precedente, iar banca centrala a cumparat euro, pentru reconstituirea rezervelor.

BNR a anuntat vineri ca rezervele valutare au crescut in ianuarie la aproape 31,46 miliarde euro, de la 31,2 miliarde euro la 31 decembrie 2012. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat vineri un curs de referinta in scadere cu 0,57 bani, la 4,3771 lei/euro, de la nivelul din ziua precedenta, de 4,3828 lei/euro. Pentru moneda americana, referinta a coborat mai vizibil, cu 2,99 bani, la 3,2033 lei/dolar, ajungand astfel la cel mai redus nivel din 11 noiembrie 2011. La data mentionata, cursul s-a plasat la 3,1707 lei/dolar. In acelasi timp, referinta pentru francul elvetian a coborat vineri de la 3,5483 lei/franc la 3,5403 lei/franc.

Cursurile leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc. Dobanzile afisate luni dimineata de banci pentru plasamentele cu scadenta

Articolul in Cronica de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 42 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 32 minute
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum 49 minute
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum o ora
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Un jurnalist indian care a relatat despre corupţie a fost găsit mort într-o fosă septică

News.ro acum 2 ore
Trupul jurnalistului indian Mukesh Chandrakar, dispărut în ziua de Anul Nou, a fost găsit într-o fosă septică în statul Chhattisgarh, relatează dw.com. Poliţia a precizat că trupul tânărului prezenta semne de răni grave şi a fost descoperit vineri î

Globurile de Aur 2025. Sebastian Stan e nominalizat la două categorii pentru cel mai bun actor într-un film

HotNews acum 9 ore
Actorul român Sebastian Stan e nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor într-un film la Gala Globurilor de Aur ce va avea loc duminică noaptea. Gala va avea loc la ora 03:00, ora României. „Stan se află într-o poziție unică,

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale/ Cum au reacţionat Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Ncuşor Dan şi Elena Lasconi

News.ro acum 10 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Zeci de accidente produse într-o singură zi, pe pârtia din staţiunea Predeal. Salvamontiştii fac apel către turişti să respecte regulile şi să nu intre cu săniile în zonele destinate schiorilor - FOTO

News.ro acum 9 ore
Peste 30 de accidente au avut loc, în acest weekend, în decurs de 24 de ore, pe pârtia Clăbucet din Predeal, una dintre cele mai aglomerate pârtii din ţară. În acest context, oficialii Salvamont Braşov fac apel către turişti că respecte regulile şi

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°