Închiderea unor mine de subteran din subordinea Complexului Energetic Oltenia nu va atrage după sine şi disponibilizări, susţin reprezentanţii producătorului de energie. Managerul complexului, Laurenţiu Ciurel, susţinut şi de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, au precizat că disponibilizarea este doar una din măsurile care pot fi luate în cazul în care se închid anumite exploatări. Ciurel a precizat că una din variante este relocarea minerilor la Mina Tehomir, care mai are activitate bugetată până la finele anului. Mai mult, acesta spune că minerii vor avea de lucru întrucât anumite servicii sunt prestate, în prezent, de terţi. „Nu luăm în calcul disponibilizările pentru minerii din subteranul de la Motru. Există posibilitatea relocării lor tot în activitatea de subteran, cel puţin până la sfârşitul anului, la Tehomir. Acolo sunt lucrări care acum le prestează terţii, Olservmin, Sind Jilţ, şi pe care le vor face aceşti oameni. Singurele disponibilizări, în rândul celor 470 de salariaţi vor fi cele la cerere”, a precizat Ciurel.
Închiderea unor mine de subteran din subordinea Complexului Energetic Oltenia nu va atrage după sine şi disponibilizări, susţin reprezentanţii producătorului de energie. Managerul complexului, Laurenţiu Ciurel, susţinut şi de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, au precizat că disponibilizarea este doar una din măsurile care pot fi luate în cazul în care se închid anumite exploatări. Ciurel a precizat că una din variante este relocarea minerilor la Mina Tehomir, care mai are activitate bugetată până la finele anului. Mai mult, acesta spune că minerii vor avea de lucru întrucât anumite servicii sunt prestate, în prezent, de terţi. „Nu luăm în calcul disponibilizările pentru minerii din subteranul de la Motru. Există posibilitatea relocării lor tot în activitatea de subteran, cel puţin până la sfârşitul an