* Germania - partenerul comercial numărul unu al ţării noastre
La sfârşitul primului trimestru al acestui an, va fi înfiinţat Consiliul Consultativ pentru analizarea şi oferirea de soluţii privind schimburile comerciale dintre România şi Germania, după cum ne-a spus Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism.
Potrivit domniei sale, acest mecanism de consultare va fi alcătuit dintr-un reprezentant al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, un reprezentant al Camerei de Comerţ Româno-Germane şi un consilier desemnat din partea Ministrului Delegat în domeniu.
Obiectivul Consiliului va fi funcţionarea flexibilă şi transparentă a mediului de afaceri din ţara noastră cu efecte directe asupra dezvoltării activităţii firmelor germane cu sediul în România.
În urma funcţionării acestui mecanism, pe termen scurt se preconizează eliminarea dificultăţilor şi simplificarea cadrului legal în România în vederea transformării mediului de afaceri într-unul prietenos, creşterea investiţiilor germane, accelerarea atragerii fondurilor structurale, precum şi dezvoltarea exporturilor.
Republica Federală Germania este primul partener comercial al României, ţara noastră desfăşurând cu statul german circa 19% din totalul schimburilor externe. Germania este al treilea investitor în economia românească, după Olanda şi Austria, ne-au spus reprezentanţii ministerului de resort, precizând: "Germania şi-a consolidat şi în 2012 prima poziţie între principalii parteneri comerciali ai României".
În primele zece luni ale anului trecut, volumul total al schimburilor comerciale româno-germane a fost de 15,14 miliarde euro, în creştere cu 2,38% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011. Exporturile româneşti au totalizat 7,09 miliarde euro, în creştere cu 0,07%, iar importurile - 8,04 miliarde euro, cu 4,5% mai mult.
La 31 dec