Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul românesc îşi sărbătoreşte azi "Regele". 10 lucruri inedite despre omul Hagi, 10 lucruri despre fotbalistul Hagi

Publicat in Adevarul, luni 4 februarie 2013 ·

Povestea lui Gheorghe Hagi a început acum 48 de ani în satul Săcele, situat la 35 de kilometri de Constanţa. Acolo s-a născut cel care avea să devină cel mai mare fotbalist român. Pe 5 februarie s-au mai născut Cristiano Ronaldo, Neymar şi Tevez.

Hagi stă la malul mării din 1973, de când familia s-a mutat la oraş. Acolo a început şi fotbalul, sub îndrumarea profesorului Iosif Bukossy, la juniorii Farului.

„Constanţa este casa mea. Eu sunt un om al mării, al soarelui, al plajelor. Urăsc frigul şi aglomeraţia. Şi când eram jucător, de primăvara până toamna înfloream. Am umblat destul prin lume, acum gata, m-am întors acasă, iar acasă pentru mine înseamnă Constanţa".

„N-am păcălit fotbalul!"

Reperele fotbalistului Hagi sunt clare: Farul, Luceafărul, Sportul, Steaua, Real Madrid, Brescia, Barcelona, Galatasaray şi echipa naţională. În total, 733 de meciuri oficiale şi 306 goluri marcate, recorduri greu de egalat.

Despre omul Hagi, lucrurile sunt la fel de clare. S-a ridicat prin muncă, modestie şi seriozitate. „Oricât talent aş fi avut nu ajungeam nicăieri fără muncă. M-a ajutat şi soarta, am fost un norocos, dar cel mai important atu al meu a fost că am ştiut să apreciez mereu ce mi-au oferit Dumnezeu, părinţii, antrenorii, colegii, familia. Fără cei din jurul lui, Hagi nu ar fi existat", e de părere Gică, care nu va uita niciodată sfaturile părinţilor săi.

„Mama mi-a zis că nu contează ce haine porţi, ci doar ce scoţi pe gură, iar tata m-a rugat ca oriunde aş ajunge să rămân modest. Vorbele lor au fost literă de Biblie pentru mine", afirmă mereu Hagi.

Sub mantia de „Rege al fotbalului românesc" se ascunde de fapt un om normal. „Eu nu am fost un sfânt. Am gustat din toate. O bere, o ţigară, o discotecă, însă hobby-ul meu a fost fotbalul. În asta am făcut carieră, prin asta am ajuns cunoscut în lume. Am avut perioade şi perioade,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a început cu stângul preliminariile CM din 2026: scor 0-1 cu Bosnia / Lucescu: "Mergem înainte" / Reacţiile tricolorilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în prima etapă a grupei H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. UPDATE - Mircea Lucescu,

Bogdan Peșchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 5 a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Peșchir, considerat finanțator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. Peșchir este acuzat de Parchetul General de săvârșirea infracțiunii de corupere a

Papa Francisc, nevoit „să învețe din nou să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc îşi recapătă încet forţele în spital, dar trebuie să „reînveţe să vorbească” după utilizarea prelungită a oxigenoterapiei cu flux mare, a declarat vineri cardinalul Victor Manuel Fernandez, relatează Reuters, preluată de News.ro. Cardi

"Dacă veneam în interes de serviciu, sigur se închidea activitatea". Piedone, pus pe glume înainte de intrarea pe stadion la meciul România-Bosnia

Ziare.com acum 6 ore
Cu aproximativ treizeci de minute înainte de începerea meciului dintre naționalele de fotbal ale României și Bosneia, din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026, Cristian Popescu Piedone a sosit la Arena Națională. Șeful ANPC, cunoscut pentru auto

Profesor din Huedin, arestat pentru agresiune sexuală. Este acuzat de comportament indecent faţă de eleve în timpul orelor de curs

HotNews acum 8 ore
Un profesor de la un liceu din Huedin, judeţul Cluj, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor. Bărbatul predă la clase de gimnaziu, iar unitatea de învăţământ a sesizat organele de anchetă pentru că ar fi

Sclavie în Germania, cu români victime. Muncitorii, obligați să muncească 13 ore pe zi, fără bani și cu mâncare puțină

Libertatea acum 7 ore
Mai mulți români au fost atrași în Germania cu promisiuni false de locuri de muncă, dar odată ajunși acolo au fost exploatați, fiind obligați să lucreze 13 ore pe zi și să stea închiși în clădirea fabricii unde lucrau. Un muncitor a scăpat și a chem

Vicepremierul Serbiei susține că spionii ruşi au ajutat Belgradul să reprime protestele din ultima perioadă

Libertatea acum 7 ore
Viceprim-ministrul Serbiei a afirmat vineri, 21 martie, că serviciile de spionaj ale Rusiei au sprijinit autoritățile de la Belgrad în gestionarea protestelor antiguvernamentale din ultimele luni. Declarațiile au fost criticate de opozanți, care sus

Panică la Timișoara. Zeci de oameni evacuați din cauza unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Mai mult de 40 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, vineri seară, 21 martie, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje din nordul municipiului Timişoara. La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri. ”A

Video Șofer român, reținut în Bulgaria după ce a fost prins cu 14 kilograme de aur de contrabandă

Adevarul acum 9 ore
O cantitate record, de 14,266 kg de aur de contrabandă, a fost confiscată joi de ofiţerii vamali bulgari la punctul de frontieră Lesovo (la graniţa cu Turcia), în timpul inspectării unui camion condus de un şofer român, care a fost reţinut pentru 72

Mircea Lucescu, după România vs. Bosnia, scor 0-1: „Am avut un arbitraj extrem de înţelegător pentru ei. Mergem înainte, cum au câştigat ei, putem şi noi să câştigăm la ei”

G4Media acum 5 ore
Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, a declarat vineri seară, după meciul de pe Arena Naţională cu Bosnia, scor 0-1, că elevii săi pot învinge la Viena sau în Bosnia, potrivit News.ro. „Nu pot să spun… E o tristeţe generală. N

Vremea

București
acum

sâm.

3°/16°
dum.

7°/18°
lun.

9°/18°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

sâm.

3°/15°
dum.

6°/12°
lun.

7°/13°
mar.

8°/22°
Constanta
acum

sâm.

3°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/11°
mar.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/15°
dum.

7°/15°
lun.

9°/18°
mar.

11°/15°
Timisoara
acum

sâm.

4°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/18°
mar.

11°/18°