După aproape doi ani de la deschiderea ofertelor, Comisia de licitaţie din cadrul Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" SA Constanţa a atribuit contractul de execuţie a lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiţii "Finalizarea digului de larg în Portul Constanţa", companiei Vanj Oord Dredging and Marine Contractors din Olanda.
Întârzierea a fost cauzată de blocarea procedurii de atribuire în instanţă. "Deschiderea ofertelor pentru licitaţia deschisă privind achiziţia lucrărilor a avut loc pe 18 februarie 2010, procedura de atribuire fiind blocată în instanţă în urma contestaţiilor şi litigiilor apărute pe parcurs. Câştigătorul contractului privind serviciile de consultanţă de supervizare a fost desemnat Haskoning DHV Nederland BV", a informat Ministerul Transporturilor.
Potrivit acestuia, obiectivul de investiţii "Finalizarea digului de larg în Portul Constanţa" are ca scop extinderea cu 1.050 m a digului existent. Valoarea totală estimată a proiectului este de 642,5 mil. lei, care include execuţia lucrărilor, consultanţa specializată şi alte cheltuieli conform devizului general, finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Sectorial în Transport 2007-2013, din fonduri structurale ale UE în proporţie de 85% din sumele eligibile, restul din alocaţii bugetare.
După aproape doi ani de la deschiderea ofertelor, Comisia de licitaţie din cadrul Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" SA Constanţa a atribuit contractul de execuţie a lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiţii "Finalizarea digului de larg în Portul Constanţa", companiei Vanj Oord Dredging and Marine Contractors din Olanda.
Întârzierea a fost cauzată de blocarea procedurii de atribuire în instanţă. "Deschiderea ofertelor pentru licitaţia deschisă privind achiziţia lucrărilor a avut loc pe 18 februarie 2010, procedura de