Marea Britanie intenţionează să înăsprească legile care reglementează activitatea din sectorul bancar astfel încât economiile britanicilor să fie protejate de investiţiile potenţial riscante din portofoliile instituţiilor financiare, scrie The Telegraph.
George Osborne, ministrul britanic de Finanţe, a promis luni "resetarea" sistemului bancar, anunţând o serie de măsuri care să "electrifice" gardul de protecţie care separă operaţiunile comerciale obişnuite ale băncilor precum acordarea de credite şi de depozite, de diviziile de investiţii.
Practic, în situaţia în care noua instituţie care va reglementa activitatea băncilor din Marea Britanie, respectiv Autoritatea pentru Reglementare Prudenţială, va constata abateri de la regulament, guvernul va putea dispune dizolvarea băncii.
Reprezentanţii industriei bancare şi-au exprimat dezacordul cu privire la pachetul legislativ propus. Asociaţia bancherilor britanici a calificat drept "regretabilă" iniţiativa executivului.
"Pentru investitori vor exista incertitudini, astfel încât băncile vor avea dificultăţi în atragerea de capital ceea ce va însemna că vor avea mai puţini bani pe care să-i împrumute companiilor", este de părere Anthony Browne, director executiv al asociaţiei.
"Nicio altă economie importantă nu ia în considerare o îndepărtare de la modelul bancar universal pentru că astfel s-ar reduce abilitatea băncilor de a pune la dispoziţia companiilor serviciile solicitate. Această decizie va dăuna atractivităţii Londrei drept centru financiar global", a precizat Browne.
Propunerile formulate de guvernul britanic pe baza recomandărilor Comisiei Independente privind Sistemul Bancar, un organism înfiinţat în 2007 în timpul crizei financiare globale, au fost trimise luni în parlament şi ar urma să fie aprobate într-un an de zile.
"Nu vom repeta greşelile trecutului", a subl