Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statistica la care nu ne asteptam. Ce spun aceste cifre despre germani?

Publicat in Wall-Street.ro, luni 4 februarie 2013 ·

Generatii la rand, germanii au fost cei mai insetati bautori de bere, insa potrivit ultimei statistici din aceasta industrie consumul a scazult la un minim nemaiatins de la reunificarea celor doua Germanii. Se gandesc nemtii mai mult la sanatate sau criza financiara a muscat din apetitul bautorilor de bere?

Conform unor statistici guvernamentale, germanii au baut 96,5 milioane de hectolitri de bere anul trecut, o scadere cu 1,8% fata de anul precedent si cel mai scazut nivel din 1990, scrie Associated Press, citata de revista Time.

Deutscher Brauer Bund, asociatia germana a berii, a precizat ca o vara neobisnuit de racoroasa a facut ca cerere pentru bere sa fie redusa. Totusi, trend-ul de scadere a inceput in 2005, iar Der Spiegel vorbeste chiar de moartea industriei de bere germane.

Pe de alta parte, germanii au devenit mai preocupati cu sanatatea de-a lungul anilor si, ca urmare, au inceput a bea mai multa apa decat bere, incepand cu 2002, noteaza jurnalul de business al universitatii Wharton.

In plus, grosul bautorilor de bere, adica tinerii intre 18 si 34 de ani, a scazut, ca urmare a imbatranirii populatiei. Mai mult, tinerii se orienteaza acum si spre alte bauturi alcoolice sau catre vin. Citeste si:Cate sticle de vin de peste 100 euro vand restaurantele localeProductia de vin a Frantei, zdrobita. Italia ar putea sa o depaseascaProductia de vin a Frantei a scazut la minimul ultimilor 40 de ani

Si cel mai ingrijorator pentru o tara care are o lege a puritatii berii din secolul 15, combinatiile de bere cu suc sau cola reprezinta acum 4,5% din consum.

In concluzie, germanii beau bere mult mai rar. Daca in trecut, germanii nu ezitau sa ia un pahar de bere chiar si la micul dejun, acum conceptul traditional "berea este sanatoasa la orice ora" pare sa fie depasit.

1. Ce v-ar determina sa beti mai putina bere? Bugetul mai redu

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 19 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 25 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 26 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°