Dau zilele trecute să trec strada dinspre Biblioteca Centrală Universitară către Palatul Regal. Semaforul m-ar fi lăsat, că era verde, dar se opunea poliţistul din apropiere. A venit şi următorul verde, dar degeaba, apoi încă unul, însă tot fără sorţi de izbândă. În cele din urmă, s-a auzit o sirenă în susul Căii Victoriei, şi-am zărit lumina unui girofar năpustindu-se în mare viteză la vale. Pesemne că arde pe undeva, mi-am spus, dar în loc de maşina pompierilor am zărit un ditamai gipul, care a cotit-o la stânga, pentru a se opri după aceea în faţa Ministerului de Interne. Aşteptam să văd dacă omul care coboară ţine în mână o tulumbă, ceea ce ar fi însemnat că se produsese vreun incendiu înăuntrul ministerului. A coborât însuşi ministrul cu mâna pe telefon şi cu telefonul lipit de ureche. Nu ardea pe nicăieri! De ce era atunci atât de grăbit Radu Stroe? Mi-am dat imediat seama de ce. Ca să le poată oferi oamenilor din subordine un model de viteză. De viteză în acţiune. Când scopul este, ca în cazul de faţă, nobil, n-ai cum să te superi pe faptul că s-a oprit pentru câteva minute circulaţia! Printre subordonaţii domnului Stroe se numără, nu-i aşa, şi poliţiştii, înclusiv cei din Teleorman. Aşa că m-am bucurat nespus la gândul că hoţii clopotului bisericii din satul Siliştea, comuna Vităneşti, despre care vorbeam cu inima înfrigurată săptămâna trecută, au fost deja prinşi şi vârâţi în arest. L-am sunat pe preotul Nicolae Dumitrescu să-mi confirme vestea. Prinşi? s-a mirat cu vocea plină de revoltă el. Nici vorbă de aşa ceva! Fesul găsit în dimineaţa descoperirii faptei la faţa locului se află şi acum în portbagajul maşinii mele, nu ştiu de ce nu l-au luat cei de la poliţie! Poate pentru că, zic eu, fesul nu se potrivea cu interesul. Cu interesul anchetei, vreau să spun!
A trecut mai bine de o lună de atunci. Hoţii au târât clopotul pe câmp, ba chiar au î
