Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucătorii de la CF Brăila înlocuiesc de astăzi mingea medicinală cu cea de fotbal

Publicat in Vocea Brailei, luni 4 februarie 2013 ·

* brăilenii vor efectua cel de-al doilea stagiu de pregătire la Chişinău

Vinerea trecută, după cel de-al doilea antrenament, CF Brăila a încheiat perioada de semicantonament, urmând ca a doua zi să susţină un amical în compania echipei de Liga a IV-a, Dunărea Gropeni. Meciul nu a mai avut loc însă pentru că terenul Chimia nu putea fi folosit.

"Am fi dorit să diversificăm puţin programul de antrenamente, însă terenul nu ne-a permis să jucăm amicalul cu Dunărea Gropeni. Suprafaţa de joc era foarte grea şi nu am vrut să avem surprize neplăcute", a spus Alin Pânzaru.

După două zile de repaus fotbaliştii brăileni se reunesc astăzi la Municipal pentru o nouă perioadă de pregătire, care va dura până pe 11 februarie. Pe 12 februarie CF Brăila va pleca pentru cel de-al doilea cantonament la Chişinău, unde va susţine şi cel puţin patru partide de verificare.

"Din această săptămână vom înlocui mingea medicinală cu cea de fotbal. Antrenamentele vor avea caracter tehnico-tactic. Pe 12 februarie plecăm la Chişinău, unde ne vom antrena şi vom juca şi partide amicale cu echipe din prima ligă. Am fost la Chişinău şi am pus la punct toate amănuntele în vederea acestui al doilea stagiu de pregătire", a mai spus Pânzaru.

Tehnicianul brăilean a mai adăugat faptul că până pe 12 februarie va decide dacă Robert Neagoe şi Bogdan Panait vor rămâne la CF Brăila.

* brăilenii vor efectua cel de-al doilea stagiu de pregătire la Chişinău

Vinerea trecută, după cel de-al doilea antrenament, CF Brăila a încheiat perioada de semicantonament, urmând ca a doua zi să susţină un amical în compania echipei de Liga a IV-a, Dunărea Gropeni. Meciul nu a mai avut loc însă pentru că terenul Chimia nu putea fi folosit.

"Am fi dorit să diversificăm puţin programul de antrenamente, însă terenul nu ne-a permis să jucăm amicalul c

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 12 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 9 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°