Pentru a evita situaţia neplăcută de anul trecut, când clasele pregătitoare au fost impuse peste noapte, iar părinţii nu au ştiut încotro să apuce pentru a-şi înscrie copiii, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a decis să ia anumite măsuri. Astfel, părinţii vor fi chestionaţi în privinţa locului de desfăşurare al clasei pregătitoare, înscrierea se va face într-un mod mult mai flexibil, iar metodologia înscrierilor va debuta mult mai devreme şi, poate cel mai important, numărul claselor va fi mai mare decât în acest an şcolar. „Mai mult, evaluările psihologice, care se făceau atât de riguros, vor rămâne valabile doar în cazurile limită. Cadrele didactice care lucrează acum cu clasele pregătitoare vor merge anul viitor cu aceiaşi elevi în clasele I. Propunerea noastră pentru anul şcolar viitor este de înfiinţare a unui număr de 200 de clase. În acest moment avem în jur de 3.000 de elevi înscrişi în 194 de clase pregătitoare, însă aici sunt incluşi şi cei care învaţă simultan cu clase din ciclul primar. Numărul efectiv de clase pregătitoare este acum de 154“, ne-a declarat profesorul Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al Judeţului Arad.
Împreună cu ministerul s-a decis şi continuarea investiţiilor în vederea soluţionării tuturor problemelor legate de mobilier, dotări cu materiale didactice, conectare la internet, toalete corespunzătoare vârstei etc.
Locul de desfăşurare a activităţii claselor pregătitoare poate să se desfăşoare fie la şcoală, fie la grădiniţă, dar cu acelaşi curriculum şi cadre didactice calificate pentru învăţământul primar. Totodată clasa pregătitoare va face parte a învăţământului primar obligatoriu, începând cu vârsta de şase ani.
„În mare, s-a hotărât împreună cu conducerea Ministerului Educaţiei ca aceste clase pregătitoare să rămână în cadrul şcolilor, însă în funcţie de condiţii ele pot fi mutate şi la grădiniţe. Î