Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Energiei caută consilier

Publicat in Impact in Gorj, marți 5 februarie 2013 ·

Ministrul Energiei caută la Gorj un consilier pe probleme de termo. Declaraţia îi aparţine chiar Ministrului Energiei, Constantin Niţă, care, a confirmat motivul venirii sale în municipiu, chiar în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la Palatul Administrativ.

Gorjul rămâne deocamdată fără secretar de stat în Ministerul Energiei. Constantin Niţă, ministrul de resort, a declarat la Târgu-Jiu că nu şi-a format echipa de la minister, şi că doar premierul Victor Ponta poate decide cine va ocupa funcţia de secretar de stat, funcţie dorită şi de social-democratul Maioreanu. „Dacă premierul spune că trebuie să numească secretar de stat de la Gorj, eu nu mă opun, să vină. Am nevoie de un consilier pe probleme termo. Dacă este cineva competent, cu mare drag”, a spus Niţă. De altfel, Ministrul Energiei a amintit chiar de faptul că i-a cerut şefului CE Oltenia, dar şi autorităţilor judeţene recomandări cu privire acest lucru. Prezent la Târgu-Jiu, ministrul Energiei a declarat că statul nu intenţionează să privatizeze un pachet majoritar de acţiuni CEO, deşi FMI a solicitat acest lucru. Constantin Niţă a vorbit despre cele 15% procente care vor fi scoase pe bursă la vânzare. În urma listării pe bursă a aportului de capital de 15%, banii urmează a fi redirecţionaţi spre investiţii. Întrebat care ar fi direcţiile de canalizare a fondurilor obţinute prin listarea la bursă a pachetului de 15%, Niţă a precizat că managerul CE Oltenia va stabili în ce direcţie vor merge banii. Cât despre privatizarea majoritară a companiei de stat, declaraţia dată a fost una fermă şi certă în acelaşi timp. „Privatizarea la pachet majoritar va avea loc când CE Oltenia nu va mai funcţiona pe profit şi va avea nevoie de o infuzie mult mai mare de capital”, a mai spus Constantin Niţă.

Ministrul Energiei caută la Gorj un consilier pe probleme de termo. Declaraţia îi aparţine chiar Min

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°