Modificările aduse de noul Cod Rutier sunt destul de confuze pentru şcolile de şoferi din Sibiu, mai ales că încă nu au fost publicate şi normele de aplicare ale acestuia. Până atunci, cei amendaţi pentru că au condus mopede fără a poseda permis de conducere ar putea câştiga în instanţă, cred profesorii de legislaţie.
„În legea publicată nu există metodologia de aplicare şi atunci nimeni nu ştie ce să facă. De exemplu, nimeni nu ştie dacă un posesor de atestat de conducere pentru un scuter, categoria AM acum în noua formă a legii, are dreptul să conducă sau nu, pentru că legea nu anulează atestatul pe care conducătorul de moped l-a obţinut în mod legal. Totodată, legea transformă mopedul din vehicul în autovehicul şi atunci pentru autovehicule ai nevoie cel puţin de categoria AM”, a declarat Sorin Popa, profesor de legislaţie la una din şcolile sibiene.
Pentru că normele de aplicare a legii apar cel mai devreme în 12 februarie, posesorii de mopede ar trebui să mai aştepte o vreme ca să nu intervină situaţii complicate, mai spune Sorin Popa.
Potrivit acestuia, cei care au fost sancţionaţi în trafic ar trebui să apeleze la instanţă, pentru că vor avea câştig de cauză.
Până acum în judeţul Sibiu s-au ales cu dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere 11 persoane.
Şi şcolile de şoferi trebuie să mai aştepte pentru că deocamdată nu se ştie care tip de moped va fi certificat pentru obţinerea categoriei de permis AM.
„Nu există la nici o şcoală mopede pentru că deocamdată, nefiind publicate normele metodologice de aplicare a noului regulament nu ştim ce să achiziţionăm, ce fel de scutere, ce fel de motociclete, pentru că acestea trebuie autorizate de Autoritatea Rutieră Română şi atunci situaţia rămâne destul de confuză pentru toţi”, a declarat Sorin P