Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, după respingerea Statutului: Trebuie văzut dacă mai putem adopta bugetul pe 2013

Publicat in Romania TV, luni 4 februarie 2013 ·

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, luni, că trimiterea la reexaminare a Statutului deputaţilor şi senatorilor de către preşedintele Traian Băsescu va avea efecte asupra bugetului de stat pe anul 2013. Totodată, Ponta a arătat că Statutul nu a făcut obiectul discuţiilor sale pe care le-a avut luni la Bruxelles.

Iniţial, premierul Ponta a fost reticent în a comenta gestul preşedintelui Băsescu invocând faptul că nu cunoaşte exact motivele cererii de reexaminare şi că premierul nu trebuie să intervină în relaţia dintre şeful statului şi Parlament. "Nu comentez relaţia dintre preşedinte şi Parlament. Sunt şeful Guvernului (...) Nu sunt arbitru între preşedinte şi Parlament", a declarat Ponta la Bruxelles.

Premierul a spus că nu a primit semnale de la oficialii europeni că prevederile noului statut ar crea probleme din perspectiva Mecanismului de Cooperare şi Verificare. "Nu s-a ridicat niciun fel de problemă cu Statutul. Ştiu doar că Valeriu Zgonea a avut o întâlnire foarte bună cu Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene", a comentat Ponta.

Acesta a admis totuşi că reexaminarea va avea efecte asupra configuraţiei împărţirii banilor prin buget. "Ca prim-ministru, mă afectează modul în care se reflectă acest lucru asupra bugetului. Ceea ce trebuie să examinez mâine chiar cu ministrul de finanţe şi cu ministrul Bugetului este dacă putem să adoptăm bugetul în urma acestei decizii a preşedintelui de retrimitere. Bugetul se adoptă pe baza unor acte normative în vigoare, ori preşedintele, retrimiţând Statututul, practic nu a acceptat nici reducerea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi atunci avem o problemă serioasă. Doar n-o să rămânem cu bugete mari la Senat şi Camera Deputaţilor. Nu cred că asta intenţiona preşedintele. Dacă preşedintele crede că Parlamentul trebuie să aibă un buget mai mare, să o spună", a mai spus Ponta. @N_

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu la Constanța Mașină luată de viitură între Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu! O persoană a rămas blocată pe capotă

Ziua Constanta acum 24 minute
În contextul codului roșu emis pentru județul Constanța și a ploilor abundente care au cauzat inundații majore, o mașină a fost luată de viitură între localitățile Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu, județul Constanța. Potrivit ISU Constanța, o persoană

Horoscop 8 octombrie 2025. Zodia care primește bani dintr-o sursă neașteptată

Cancan acum 3 ore
Horoscop 8 octombrie 2025. Află care este zodia care primește bani dintr-o sursă uimitoare și cine pune accentul pe iubire chiar acum. Astăzi, focusul tău se îndreaptă spre bani. Este o zi bună pentru a analiza bugetul și a planifica investiții sau

Exercițiul de mobilizare MOBEX B-IF-25, în municipiul București și în județul Ilfov

Ziua Constanta acum 12 ore
În perioada 12-20 octombrie, în municipiul București și în județul Ilfov se va desfășura exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare MOBEX B-IF-25, organizat și condus de Mi

Scurgeri de amoniac la rafinăria Petromidia din Năvodari. Garda de Mediu a dispus închiderea unei instalații

HotNews acum 8 ore
O instalaţie din rafinăria Petromidia din Năvodari a fost închisă temporar de către comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire, informează News.ro. „Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au verifica

Tanczos Barna: Ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice. În zonele vizate de codul roşu de obicei este secetă

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că toate instituţiile statului au avut timp să se pregătească pentru a face faţă fenomenelor anunţate de către meteorologi. „Ceea ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice”, a declarat viceprem

Banca Mondială majorează prognoza de creştere economică a Chinei la 4,8%, în pofida tensiunilor comerciale cu SUA

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială a revizuit marţi în creştere prognoza privind creşterea economică a Chinei pentru 2025, anticipând un avans de 4,8% al PIB-ului, faţă de estimarea anterioară de 4%, publicată în aprilie, transmite CNBC. Noua estimare se apropie de ţin

Cauza morții lui Felix Baumgartner, stabilită de anchetatorii italieni: „O simplă eroare umană”

HotNews acum 9 ore
Justiţia italiană a dezvăluit cauzele morţii tragice a lui Felix Baumgartner, decedat pe 17 iulie la Porto Sant’Elpidio, în Italia, explicația fiind, potrivit procurorului care a anchetat cazul, „o simplă eroare urmană”, informează News.ro. Celebrul

Coaliția bate pasul pe loc cu pachetul privind reforma administrației publice. Decizia a fost din nou amânată

Adevarul acum 10 ore
Coaliția de guvernare a amânat decizia privind reforma administrației publice, neexistând încă un acord între partide asupra reducerii personalului sau a cheltuielilor din primării și consilii județene.

Oana Țoiu a fost dată în judecată de Ion Ceban. Ce sumă astronomică cere primarul Chișinăului drept despăgubiri

Gandul acum 8 ore
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a dat-o în judecată, luna trecută, la Tribunalul București, pe Oana Țoiu, ministrul de Externe al României. În acțiunea, consultată de G4Media.ro, reclamantul îi cere lui Țoiu daune morale de 1 leu, să înceteze orice

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 10 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/15°
joi

11°/15°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/18°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/14°
Constanta
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

10°/13°
Timisoara
acum

mie.

6°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°