Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrăjeala penală portocalie

Publicat in Press Alert, luni 4 februarie 2013 ·

Puşcăriabilii deputaţi pedelişti, Alin Popoviciu şi supusul său Cornel Sămărtinean, au scos capul în lume ca să plângă de grija timişorenilor. Mai precis de banii lor neprimiţi de la Bucureşti. Cu acelaşi tupeu cu care ciordea din cash-ul alegătorilor prin contracte dubioase cu instituţiile publice în timp ce striga la televizor că el n-are afaceri cu statul, deputatul de Sânnicolaul Mare, Popoviciu a anunţat că s-a bătut ca ursul să vină fonduri guvernamentale la Timişoara. În timp ce, rămas la fel de echer în faţa celui care se visează şeful filialei în locul lui Ostaficiuc, Sămărtinean îl acompania de pe margine. Nici n-a mai contat că figuraţia povestită a avut efect zero.

Făcându-se că uita de matrapazlâcurile cu miros de Popa Şapcă pe care le-au patronat la aeroportul “Traian Vuia”, cei doi deputaţi încearcă să o dea în vrăjeală ca şi cocalarii de cartier. Că doar prostime care să-i aplaude cum fac ei opoziţie şi să le plângă de milă se găseşte. Mai ales că ei mai speră şi ca nimeni să nu-i mai întrebe cum mătuşa Tamara a fost înlocuită de verişorul Cristian şi cum chiria poate să scadă direct proporţional cu creşterea profitului. Fumul portocaliu aruncat pe piaţă de cei doi n-a avut ca efect decât să ne reamintească tuturor că încă funcţionează acest celebru cuplu de afaceri Popoviciu – Sămărtinean. Rămâne de văzut cât de solide vor rămâne relaţiile când fumul se va risipi şi se vor ivi Volgile negre.

Puşcăriabilii deputaţi pedelişti, Alin Popoviciu şi supusul său Cornel Sămărtinean, au scos capul în lume ca să plângă de grija timişorenilor. Mai precis de banii lor neprimiţi de la Bucureşti. Cu acelaşi tupeu cu care ciordea din cash-ul alegătorilor prin contracte dubioase cu instituţiile publice în timp ce striga la televizor că el n-are afaceri cu statul, deputatul de Sânnicolaul Mare, Popoviciu a anunţat că s-a bătut ca ursul să v

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 23 minute
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum 48 minute
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Anouk Aimée, actriţa din „La Dolce Vita” şi „Un bărbat şi o femeie” a murit la vârsta de 92 de ani

Mediafax acum o ora
Anouk Aimée, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, a murit la vârsta de 92 de ani. Manuela Papatakis, fiica ei, a anunţat marţi, pe reţelele de socializare, decesul actriţei. „Împreună cu fiica mea Galaad şi cu fiica mea cea mică,

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum 2 ore
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°