Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce poate face un om iesit din garaj?

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 5 februarie 2013 ·

Presedintele Traian Basescu semneaza cu o mana pactul de coabitare iar cu cealalta mana semneaza un document prin care umileste Parlamentul Romaniei. Se preface ca nu a vazut ceea ce a vazut. Se preface ca nu a aprobat ceea ce a aprobat. Si, ca rezultat al acestor jonglerii politice, arunca in aer bugetul Parlamentului. Punand implicit la grea incercare bugetul Romaniei. Asta face un cetatean scapat din garaj.

Presa si, in general, opinia publica s-au inflamat, in urma cu cateva zile, afland ca domnul Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, cu incuviintarea premierului Victor Ponta, a recurs la un gest fara precedent. I-a prezentat lui Traian Basescu proiectul legii statutului parlamentarilor, consultandu-l cu privire la continutul acestuia. Si nu numai. Zgonea a facut acelasi lucru si in raport cu Agentia Nationala de Integritate. Cu sau fara acceptul USL, evenimentul a fost consumat. Documentul s-a intors asa cum a plecat. Fara observatii. Fara a fi contestat. Pana la urma, parlamentarii au rasuflat usurati. Macar in aceasta privinta un conflict cu institutia prezidentiala era evitat. Nu a fost sa fie asa.

Iata ca ceea ce au prevestit cei cativa sceptici - printre care, recunosc, ma numar si eu - s-a confirmat. Traian Basescu a asteptat ca Parlamentul sa-si consume energiile, dezbatand si votand acest act normativ, apoi a lasat sa treaca mai multe zile si, in fine, a procedat asa cum prevazusem. A atacat legea. A intors-o la Parlament. A ales momentul. Chiar in ziua cea mai incarcata a anului legislativ. In ziua programata pentru inceperea dezbaterii si votarii Legii bugetului national.

Acum, intreaga manevra pusa la cale de Cotroceni a devenit limpede. Demonizarea parlamentarilor, ca persoane si a Parlamentului, ca institutie, va continua si in acest an sa faca parte din ceea ce numim practica guvernatorului, care

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 9 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 6 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 6 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum 9 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°