Moto: "Sunt adânc pătruns de misiunea mare a neamului românesc. Am nestrămutata încredere în forţele de care dispune pentru împlinirea acestei misiuni şi simt îndatorirea pe care o are fiecare român de a contribui la întărirea şi dezvoltarea în toate direcţiile a acestor forţe. Îndatorire a cărei nebăgare în seamă înseamnă de-a dreptul trădare de neam" (Iuliu Maniu).

Şase decenii de politică sub doi împăraţi austro-ungari, trei regi ai României, un dictator militar şi un regim străin, bolşevic, impus cu forţa armelor. O carieră neobişnuită a unui om excepţional care nu şi-a trădat niciodată principiile, a crezut până în ultima clipă cu tărie în superioritatea democraţiei parlamentare şi a drepturilor umane faţă de orice tip de dictatură. Pe 5 februarie s-au împlinit 60 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu în temniţa din Sighet.

Finalul procesului, agonia şi moartea

După un proces pe care ziarele controlate de regimul comunist îl relatau într-un limbaj agresiv la adresa inculpaţilor din lotul Maniu-Mihalache, a urmat deznodământul. Sentinţa a fost pronunţat pe 11 noiembrie 1947 şi era dinainte stabilită. Maniu era condamnat la detenţie grea pe viaţă, decăderea pe 10 ani din drepturile civile şi confiscarea totală a averii. Pentru bătrânul de 77 de ani echivala, de fapt, cu o condamnare la moarte. Încă şef al statului, Regele Mihai nu a schiţat nici măcar un gest în apărarea condamnaţilor, cu toate ca prerogativele constituţionale i-ar fi permis sa ierte ori să micşoreze orice pedepse. Gestul ar fi rămas, oricum simbolic, pentru că în mai puţin de două luni monarhia a fost abolită, Regele Mihai fiind silit să părăsească ţara. După pronunţarea sentinţei, Maniu a fost dus la închisoarea din Galaţi, apoi a fost transferat la Sighetul Marmaţiei. În puşcăria de aici au fost încarceraţi aproximativ 120 de lideri politici, înalţi funcţionari ai statului,