Hust. Un nume cu rezonanţă pentru istoria Maramureşului, o perlă a Maramureşului medieval, care a servit, pe rând, drept castel, temniţă şi bastion de apărare.
Este cea mai importantă cetate a Maramureşului şi nord-estului Ungariei. Atestată ca şi castru regal în 1351, extinsă mult în secolele XVI şi XVII când ajunge să aibă palisadă exterioară şi două incinte de zid, tunuri în bastioane etc. Cucerită de mai multe ori prin trădare sau prin înfometarea apărătorilor, dar niciodată prin atac direct, este lovită de un trăznet în 3 iulie 1768. Legenda spune că „blestemul” a căzut asupra ei din cauza că aici a fost întemniţat pe nedrept Sfântul Maramureşului – Iosif Mărturisitorul. Legendele ţesute în jurul ei sunt însă numeroase, iar printre cei care au studiat istoria locului se numără Teofil Ivanciuc, care a organizat recent un eveniment legat de fortificaţiile medievale ale Maramureşului. Potrivit datelor adunate de Ivanciuc, cetatea ar fi fost construită în anii 1090-1091 de către regele maghiar Ladislau, mai întâi din lemn, iar ulterior de piatră. Aceasta ar fi fost distrusă de tătari la 1242, şi reconstruită în 1271. Unii istorici consideră că Hustul ar fi aparţinut Principatului Galicia-Volhynia, din 1281 până în 1321, când a fost preluată iar de maghiari.
Documentele păstrate amintesc pentru prima dată oraşul Hust în anul 1329, iar cetatea, abia la 1351. Istoricii prudenţi atribuie construcţia inexpugnabilei cetăţi regelui Ludovic I cel Mare, care a ridicat-o prin 1349-1350, în scopul apărării frontului nord-estic al Ungariei, şi pentru a adăposti în caz de război, nobilii din comitatele Maramureş, Bereg şi Ung.
În timpul războiului ţărănesc condus de Gheorghe Doja (1514) magnaţii din regiune se refugiază în cetatea pe care răsculaţii n-o atacă.
La 1530, regele ungar Ioan Zápolya arendează domeniul Hust lui Tomas Nádassy
