Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tudor Ştefănie: Cetăţene Mircea Irimie, ce ai fost şi ce ai ajuns!

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 5 februarie 2013 ·

Primarul Turzii, Tudor Ştefănie scrie pe blogul personal câteva gânduri legate de plecarea deputatului Mircea Irimie de la PDL şi înrolarea acestuia în Partidul Conservator.

Dincolo de regretele de a pierde ca partid politic un parlamentar, primarul turdean îşi exprimă nemulţumirea legată de dualitatea carcterului, fostului coleg de breaslă şi de faptul că acest se ascunde în spatele "portavocii" Avram Gal. "Iată, după mai bine de cinci ani, mă declar dezamăgit. Constat că, Arma politică a domnului Irimie, de exemplu, este reprezentată de persoana domnului Avram Gal, un gen porta-voce PC dar de prost gust. Puneţi în balanţă valoarea şi realizarile omului politic Ştefanie Tudor şi cele ale dl. Avram Gal şi veţi vedea că nu greşesc. Întrebările mele sunt la aceasta oră - Cine este domnul Mircea Irimie, de fapt ? şi De ce se ascunde în spatele domnului Avram Gal, în calitate de subordonat? Mă întreb, când va realiza că este folosit drept marionetă în această alianţă?", scrie Ştefănie pe blogul său.

Edilul şef al Turzii îi mai cere lui Irmie să facă publice costurile campaniei sale electorale şi sursa de finanţare şi să înceteze cu acuzaţiile nefondate la adresa sa!

"În acest dezamăgitor joc politic dl. Irimie încearcă să ne transmită că este interesat doar problemele reale ale comunităţii, atunci de ce vine cu acuzaţii nefondate la adresa mea? Vă cer în mod public, domnule Irimie, să faceţi publice costurile companiei dvs. electorale de deputat şi modul în care aţi finanţat-o în procent de 90%, aşa cum aţi afirmat public. Oare acesta este un comportament politic sănătos pentru societate şi mai ales pentru un om politic care afirmă că doreşte să reprezinte cetăţenii turdeni în Parlamentul României, azi votat drept reprezentant PD-L şi peste noapte devenit reprezentant PC?! Doamne, cetăţene Mircea Irimie, ce ai fost şi ce ai ajuns!", remarcă edilul tur

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 19 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 54 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°