Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biletele la Hotel Mina, decontate 90% de CE Oltenia

Publicat in Exclusiv Gorj, miercuri 6 februarie 2013 ·

Contractul Colectiv de Muncă al CE Oltenia va fi semnat zilele acestea. Huzurul sindical s-a dus, este destul de evident, însă nu se poate spune că sindicatele se plâng, în noul CCM fiind strecurate şi câteva facilităţi pentru ei. Una dintre ele vizează întreţinerea afacerilor în domeniul turistic, cu precădere a celor de la Hotelul Mina, unde CE Oltenia va deconta 90% din valoarea biletelor de odihnă şi tratament ale salariaţilor şi 65% din valoarea celor acordate membrilor familiei acestora. Totuşi, CEO va face de acum încolo listele pentru bilete, nu sindicaliştii, ca până acum. Dintre aceştia, doar 38 sunt încadraţi ca inspectori sociali în complex, restul fiind consideraţi salariaţi ai acestuia şi au cel mult 5 zile pe lună libere pentru a face muncă sindicală.

Salariaţii Complexului Energetic Oltenia vor avea, zilele acestea, un Contract Colectiv, după ce vor fi semnate şi anexele acestuia privind zilele de concediu suplimentar, rămase în discuţie până ieri. O mare parte din facilităţile despre care se ştia în trecut că umpleau conturile unor organizaţii sindicale, cu precădere cele din subordinea Federaţiei Naţionale Mine Energie, au dispărut, noul CCM fiind mult mai restrictiv cu bugetul, mai ales că sunt nişte indicatori de performanţă care trebuie atinşi. Totuşi, sindicaliştii nu au rămas pe dinafară cu una din afaceri, cea privind turismul.

Afacerea lui Condescu

Federaţia Naţională Mine Energie este acţionar la o societate, Turism Sind Min, care a furnizat până acum bilete de odihnă şi tratament către fostele companii care au fuzionat în CE Oltenia. Contractele uriaşe semnate prin negociere directă sunt cunoscute de toată lumea, afacerea fiind întreţinută din interiorul fostelor companii. Concret, sindicaliştii erau cei care gestionau listele cu persoanele care plecau în concedii şi destinaţiile, lucru normal având în vedere că totul se

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 28 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 15 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 34 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°