Îți plac musicalurile? Îți visezi viața pe ritmul muzicii și parcă-ți vine să-ți cânți fiecare propoziție? Încearcă experimentul ăsta pentru aproape trei ore și vezi câți oameni adormi.
Știe toată lumea povestea clasică din „Mizerabilii”. Jean Valjean, hoț de pâine și argintărie, se transformă într-un om respectabil, dar e în continuare bântuit de trecut. Un fel de Ilici de la noi, băiat bun și democrat după Revoluție, dar bântuit de perioada când dădea iama-n pâine și argintăria țării. Javert, polițistul zelos pe care nu l-am întâlnit în România decât atunci când se pune problema de un viol între colegi, îl caută neîncetat pe Valjean și viața-i pune față-n față de mai multe ori, de ai zice că-i predestinat să locuiască împreună. Vine și Revoluția Franceză, iubire, împușcături și muzică. Totul e pe muzică, totul e cântat.
Așa cum am spus și mai sus, dacă ești un iubitor de musicaluri, nu te va deranja cu absolut nimic acest film, dar trebuie să asculți cu sinceritate și să recunoști că Hugh Jackman, alde Jean Valjean, nu-i cea mai bună alegere pentru un musical. Am auzit prin metrourile din București cântăreți mult mai buni, și îi ajutau mai mult fața pentru un astfel de rol. Dar cică Jakman vine la pachet cu fanele, și contează și ele la final când se trage linie și se calculează încasările. Valjean e cam gâtuit și nu impresionează cu vocea, în multe momente fiind chiar păunescian, recitând ceea ce evident sunt versuri și merg cântate de un tenor, cel puțin. Pe de altă parte, Javert, interpretat de Russell Crowe, e ca scos din cartea de istorie, așa cum puteai să-l imaginezi: dur, rece, puternic, posesorul unui timbru vocal impresionant și vorbitor de limba engleză, dacă-mi este permisă gluma. Așa-s eu, conservator, dacă-i despre Revoluția Franceză, să se cânte, dom’le, în franceză. Cum ar suna un film despre Revoluția Română în engleză? „Alo! Sit at
