News Peste 800 de sportivi vor fi prezenţi pe data de 2 martie la Botoşani. Aceştia vor concura la finala Campionatului Naţional de Cros, competiţie destinată tuturor categoriilor de vârstă, încpând de la copii şi până la seniori.
Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Atletism spun că în mod cert vor veni la Botoşani cei mai buni sportivi din ţară deaorece concursul este şi un criteriu de calificare pentru Campionatul Balcanic.
„Va fi o competiţie foarte tare deoarece este un criteriu de selecţie pentru Campionatul Balcanic de cros. Este copetiţia cu cea mai numeroasă participare pentru că sunt toate categoriile de vârstă, începând de la copii şi până la seniori. Vor fi peste 800 de sportivi. Noi sperăm să obţinem cel puţin zece medalii. Vom participa cu sportivi la toate categoriile şi de aceea sperăm să obţinem rezultate foarte bune”, a spus Daniela Macovei, antrenor LPS Botoşani.
De asemenea, vor veni la Botoşani şi foştii mari atleţi români începând de la Gabriela Szabo şi până la Sorin Matei, preşedintele Federaţiei Române de Atletism.
News Peste 800 de sportivi vor fi prezenţi pe data de 2 martie la Botoşani. Aceştia vor concura la finala Campionatului Naţional de Cros, competiţie destinată tuturor categoriilor de vârstă, încpând de la copii şi până la seniori.
Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Atletism spun că în mod cert vor veni la Botoşani cei mai buni sportivi din ţară deaorece concursul este şi un criteriu de calificare pentru Campionatul Balcanic.
„Va fi o competiţie foarte tare deoarece este un criteriu de selecţie pentru Campionatul Balcanic de cros. Este copetiţia cu cea mai numeroasă participare pentru că sunt toate categoriile de vârstă, începând de la copii şi până la seniori. Vor fi peste 800 de sportivi. Noi sperăm să obţinem cel puţin zece medalii. Vom participa cu sportivi la