O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost bătut la şcoală de o colegă de clasă şi mama acesteia din urmă. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, agresiunea a avut loc luni seară, în pauza de la 18:15-18:20, la o unitate de învăţământ din municipiul Rădăuţi.
Lăcrămioara Ş., în vârstă de 34 de ani, a fost chemată la şcoală de către fiica ei, în vârstă de 16 ani, pentru că aceasta avea o dispută cu o colegă.
Femeia a intrat în clasa în care învaţă fata ei şi, împreună cu aceasta, a început să o bată, de faţă cu ceilalţi elevi, pe eleva de 17 ani.
„Minora de 16 ani a tras-o de păr pe colega ei de clasa, iar femeia de 34 de ani a lovit-o cu pumnul de mai multe ori în zona corpului. După circa 3 minute, au intervenit mai multe persoane, care au intrat în clasă de pe holul unității și au aplanat conflictul”, explică purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspector principal Ionuţ Epureanu, precizând că agresoarele, mamă şi fiică, sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.