Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cisco a premiat compania Kapsch, austriecii care vor să introducă produsele Apple în companiile româneşti

Publicat in Adevarul, marți 5 februarie 2013 ·

Kapsch România a primit din partea Cisco Systems distincţia Cisco Channel Customer Satisfaction Excellence, cea mai înaltă distincţie pe care un partener o poate obţine în cadrul Cisco Channel Partner Program.

Partenerii cu cel mai înalt grad de satisfacţie a clienţilor din cadrul fiecărei regiuni geografice sunt identificaţi în modulul Cisco Partner Locator. Acestor companii le este recunoscut statutul Customer Satisfaction (CSAT) Excellence. Acesta le permite beneficiarilor, partenerilor, precum şi echipelor de vânzări Cisco să identifice partenerii cu cele mai bune performanţe în termeni de satisfacţie a clienţilor obţinute în urma procesului de evaluare la nivel mondial derulat de producătorul american.

„Recunoaşterea obţinută de subsidiara din România constituie un puternic argument în susţinerea strategiei noastre de extindere a prezenţei în regiunea Europei Centrale şi de Est prin parteneriate strategice“, a spus Jochen Borenich, membru al consiliului director al Kapsch BusinessCom. „Distincţia Cisco ne onorează şi ne plasează într-un grup restrâns, de elită“, a declarat Dan Roman, director general Kapsch România.

Despre această companie austriacă am scris şi în luna decembrie, când şi-au prezentat planul de a introduce dispozitivele Apple - tablete şi smartphone-uri - în ritmul de lucru al companiilor.

Pentru obţinerea statutului CSAT Excellence, partenerii certificaţi trebuie să îndeplinească sau să depăşească obiectivul stabilit pentru regiunea lor geografică, pe baza unui număr minim de răspunsuri la un sondaj efectuat de Cisco în rândul utilizatorilor soluţiilor sale. CSAT se măsoară de două ori pe an (la sfârşitul lunii ianuarie şi la sfârşitul lunii iulie), iar rezultatele sunt obţinute luând în calcul ca medie ponderată notele primite pentru calitatea serviciilor de suport pre-şi post-vânzare furnizate de partener.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Ministrul Mediului semnează Memorandum-ul pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov

Mediafax acum 31 minute
În contextul poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°