Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voltaj va face show la aprinderea flăcării olimpice la Râşnov

Publicat in Brasovul Tau, marți 5 februarie 2013 ·

Flacăra olimpică pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European va ajunge duminică, la Râşnov în jurul orei 15,30, venind de la Bucureşti după ce se va opri câte o jumătate de oră în localităţile Ploieşti, Sinaia, Buşteni, Azuga şi Predeal. La festivităţile de la Râşnov organizate cu această ocazie va concerta formaţia Voltaj.

'Festivităţile de primire a flăcării olimpice se vor desfăşura în centrul oraşului unde vor avea loc mai multe evenimente. Flacăra olimpică va fi preluată de decanul de vârstă al schiorilor Constantin Vlădea, în vârstă de 90 de ani, care în anul 1948 a participat la Jocurile Olimpice de iarnă desfăşurate la St. Moritz, în Elveţia. După ce va alerga câteva minute cu torţa olimpică, aceasta va fi preluată apoi de Iulian Pîtea, câştigătorul Cupei FIS de la Râşnov, participant la Festivalul Olimpic al Tineretului European la competiţia de sărituri cu schiurile', a declarat primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, citat de agerpres.ro.

O torţă olimpică va fi amplasată în holul primăriei Râşnov până la încheierea festivalului, putând fi admirată de râşnoveni, dar şi de turiştii care vor ajunge în zonă în această perioadă.

La festivităţi va participa, de asemenea, şi fostul mare canoist Ivan Patzaichin, a mai spus primarul Adrian Veştea. Ulterior flacăra olimpică va ajunge la Braşov, sosind la ora 18.00 la Casa Armatei. În municipiu, traseul flăcării olimpice va fi următorul: Strada Lungă - giratoriu „ARO“ Palace - Bulevardul Eroilor - Primărie (curtea interioară). La 18:10, flacăra va fi aprinsă la Primărie

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) se va desfăşura în judeţul Braşov, în perioada 17-22 februarie. Iar probele sportive se vor desfăşura astfel, la Predeal (schi fond şi snowboard), Cheile Grădiştei-Fundata (biatlon), Poiana Braşov (schi alpin, patinaj artistic şi patinaj viteză), Braş

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică pe Facebook de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică, într-o postare pe Facebook, de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie şi să răspundă la cele trei întrebări legate de emiterea autorizaţiilor de constru

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator, BNR: În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor retail

Ziarul Financiar acum o ora
În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor r

Mureş - Accident între un autoturism şi un microbuz şcolar. Doi elevi au fost răniţi

News.ro acum 2 ore
Doi elevi au fost răniţi luni dimineaţă, în urma unui accident între un autoturism şi un microbuz şcolar, produs pe DN 15 Topliţa-Reghin. ”Pe DN 15 Topliţa-Reghin, în zona localităţii Ciobotani, judeţul Mureş, a avut loc o coliziune în care au fost

Zeci de elevi și studenți din Galați, vizați de percheziții în operațiunea „Școala”. Tinerii sunt suspectați de trafic de droguri de mare risc

Libertatea acum 2 ore
Procurorii DIICOT și ofițerii BCCO efectuează o amplă operațiune antidrog în mai multe orașe din România. Potrivit publicației locale Monitorul de Galați, acțiunea vizează în special traficul de droguri în mediile școlare.

Contribuabilii mici au obligaţia de a depune Declaraţia D406 (SAF-T) de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 01 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform pr

Prima reacție de la Moscova, după ce Joe Biden le-a dat voie ucrainenilor să atace Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune

Libertatea acum o ora
Washingtonul permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete americane ATACMS, iar asta va duce la escaladarea conflictului. Oficialii ruși de rang înalt susțin că acest pas crește riscul unui al treilea război mondial, conform News.

Kim Jong-un a cerut armatei din Coreea de Nord să se pregătească de război

Libertatea acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a îndemnat armata țării să îmbunătățească capacitățile de luptă pentru a fi pregătită de război, după ce Phenianul a trimis mii de trupe în Rusia. Discursul a avut loc vineri, în timpul unei întâlniri cu comandanții

Balerinul rus Vladimir Shklyarov a murit la 39 de ani. Dansatorul a căzut de la etajul cinci al unei clădiri

Libertatea acum o ora
Celebrul dansator de balet din Rusia Vladimir Shklyarov a murit la vârsta de 39 de ani, după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri, sâmbătă. Potrivit The Guardian, un purtător de cuvânt al Teatrului Mariinsky a confirmat tragicul incident pe

„Gladiator II” a debutat în box office-ul internaţional de 87 de milioane de dolari/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
„Gladiator II” a debutat la box office-ului internaţional cu 87 de milioane de dolari de pe 63 de pieţe, un start puternic pentru continuarea filmului „Gladiator” al lui Ridley Scott, câştigător al premiului pentru Cel mai bun film în 2000. Acesta e

Percheziţii în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Mediafax acum 2 ore
Mai multe percheziţii se desfăşoară luni în trei judeţe din vestul României. Operaţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar de spălare de bani. 17 persoane urmează să fie duse la audieri.

Vremea

București
acum

lun.

0°/9°
mar.

5°/12°
mie.

6°/14°
joi

4°/11°
Iasi
acum

lun.

2°/8°
mar.

3°/12°
mie.

5°/15°
joi

0°/5°
Constanta
acum

lun.

5°/9°
mar.

6°/11°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/4°
mar.

1°/9°
mie.

1°/11°
joi

-6°/1°
Timisoara
acum

lun.

1°/8°
mar.

3°/14°
mie.

2°/14°
joi

1°/5°