La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava a avut loc vineri vernisajul expoziţiei de grup cu genericul „Corpul uman - Fascinaţie şi mister”.
O expoziţie în care „fiecare artist a căutat să fie cât mai original”
Expoziţia, care etalează un număr de 38 de lucrări de pictură, grafică şi tapiserie realizate de artiştii plastici suceveni Iulian Asimionesei, Lucia Puşcaşu şi Niculai Moroşan, aduce în prim-plan corpul uman în diferite ipostaze, reprezentări menite să exprime, în stilul personal al fiecărui artist expozant, aşa cum a spus la deschidere Lucia Puşcaşu (cea care a propus tema expoziţiei) „idei, gânduri şi sentimente”.
O expoziţie în care „fiecare artist a căutat să fie cât mai original”, încercând totodată, după cum a remarcat Iulian Asimionesei (care s-a prezentat „cu câteva gravuri şi crochiuri mai vechi şi mai noi din mapa cu desene”) să susţină şi să pună în valoare prin propriile lucrări creaţiile celorlalţi.
„Frumosul feminin la modul general, nu personalizat”
Şi dacă Niculai Moroşan s-a dovedit a fi mai puţin dispus să vorbească despre propriile tablouri, motivând că este curios să audă părerile celorlalţi despre lucrările sale (dar făcând mărturisirea că el vede „frumosul feminin la modul general, nu personalizat”), Lucia Puşcaşu şi-a prezentat creaţiile ca fiind „imaginative” („păstrând proporţiile, atitudinea şi caracterul personajelor”), corpurile fiind supuse unor metamorfoze.
Corpul femeii, pentru că dominant în reprezentările expuse întâlnim corpul feminin, se transformă în pasăre sau în copac, metamorfoze accentuate - mai ales în tapiserie - de contrastele de culoare.
O expoziţie încheiată cu invitaţia adresată tuturor sucevenilor de a veni să vadă lucrările, „pentru a citi şi a descifra misterele corpului uman”.
La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava a av