IAŞI. Un senator PSD de Iaşi susţine că investiţiile în domeniul feroviar sunt la pământ, el solicitand încurajarea tranporturilor de marfă pe calea ferată.
Cel care face aceste precizări este senatorul PSD de Iaşi Florin Constantinescu, care a făcut o interpelare în acest sens în Parlament către ministrul liberal al Transporturilor, Relu Fenechiu.
Constantinescu spune că la CFR Marfă, taxa pe infrastructură se calculează pe tren înmulţit cu numărul de km.
În acelaşi timp, în domeniul rutier, tirurile plătesc o singură taxă pe an sau o taxă de 45 lei/ zi, indiferent de câţi km parcurg. Ceea ce înseamnă, în medie,că pentru transporturile feroviare costurile sunt crescute de peste cinci ori. În plus, transportatorii feroviari plătesc acciza pe motorină care se varsă la bugetul general, iar pentru infrastrutura CFR nu mai rămâne nimic.
„Transportul feroviar trebuie revitalizat, lucru care este evident dacă ne uităm la situaţia din Occident. Dar până la strategiile de investiţii, unde sunt necesari bani mulţi, se pot realiza câteva măsuri simple. Una dintre aceste măsuri ar putea fi dezvoltarea transportului auto pe tren prin aşa-numitele Ro-La, prin amenajarea pe bani europeni a unor terminale, astfel încât camioanele să parcurgă distanţele lungi pe calea ferată. Astfel, nici şoselele nu ar mai fi avariate de transportatorii rutieri care încarcă camioanele peste limita admisibilă pe tonaj/osie, ducând în acest fel la degradarea drumurilor”, consideră senatorul Florin Constantinescu.

Con