Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzica balcanilor, condimentată cu tradiție romă și jazz, revine în Banat

Publicat in Press Alert, marți 5 februarie 2013 ·

Cântăreţul Mário Bihári şi trupa sa Bachtale Apsa se întorc în România, pentru un turneu care va avea concerte la Timişoara, Bucureşti şi Sighişoara, organizat de Centrul Ceh. Aflaţi pentru a treia oară în ţara noastră, după un concert la Clubul Ţăranului din Bucureşti şi participarea la IRAF (International Romani Art Festival) în vara anului trecut, Bachtale Apsa este o trupă care s-a format în jurul lui Mário Bihári, dar care se remarcă şi prin calităţile vocale şi instrumentale ale celorlalţi membri. Numele, care se traduce prin „lacrimi fericite”, face aluzie la varietatea de sentimente şi emoţii pe care melodiile lor sunt capabile să le redea. Muzica acestei trupe include influenţe din toate stilurile tradiţionale rome, alternate cu influenţe balcanice, maghiare, spaniole, ruseşti, slovace şi chiar şi elemente de synth-jazz sau csardas.

Mário Bihári este un cântăreţ rom, care a rămas orb când avea opt ani, însă a devenit un extraordinar pianist, acordeonist şi clarinetist. Şi-a format reputaţia ca muzician datorită colaborării cu faimoasa cântăreaţă cehă Zuzana Navarová. Alături de ea şi de trupa Koa, a început drumul lui în muzică, nu doar ca instrumentist, ci şi în postura de compozitor, multe dintre piesele sale făcând sălile de concert să fie neîncăpătoare. A dus mai departe cântecele comunităţilor rome şi, în acelaşi timp, a compus muzică în care se regăsesc nenumărate influenţe. În acest moment, cântă în trei trupe, Bachtale Apsa, Neve şi Bejli şi a reuşit să se impună ca o personalitate muzicală individuală, în special în peisajul artistic roma.

Mário Bihári este acompaniat de către chitaristul și cântăreţul Petr Horváth, basistul František Raba şi, cel mai tânăr membru al formaţiei, percuţionistul Tokhi. Împreună au avut, doar anul trecut, peste 60 de concerte, în ţări precum Franţa, Germania, Finlanda, Luxemburg şi Algeria. În 2011 trupa

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 6 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°