Lacrimi, suflete triste si lumânãri. Asa a fost ziua de azi în sala de apel a Minei Uricani, unde ortacii au intrat sfiosi cu gândul la cei cinci colegi rãpiti de explozia din 5 februarie 2011.

S-au scurs doi ani de la tragedia care a bãgat în pãmânt 5 oameni la Mina Uricani. Marti, ortacii si întreaga suflare a minei a aprins o lumânare si toti si-au amintit de cumplita zi de 5 februarie 2011.

Minerii spun cã viata lor e la fel de grea si cã niciun eveniment nu a fãcut ca lucrurile sãse îndrepte. Îsi joacã viata la ruleta ruseascã zilnic si intrã sub pãmânt, unde mereu sunt aceleasi lipsuri. „În doi ani s-a shimbat în mai rãu viata la minã. Nu avem materiale, conditii, ne lipsesc scule, plasã, lemn. Lucrãm mai rãu ca acum doi ani”,spune un miner care stãtea cu o lumânare în mâini si lampa aprinsã în memoria ortacilor morti. „Îi stiam pe cei care au murit. Nu ne temem sã intrãm în minã, cã suntem obisnuiti, dar sunt multe lipsuri”, sustine un alt miner. „Nu s-a schimbat nimic. Am venit azi, aici, sã-mi plâng colegii mei, fratii mei. Am lucrat cu ei. Nu stim ce a fost atunci de vinã, dar se stie cum se lucreazã acum în minã”, spune un miner, care desi a iesit la pensie, a fost marti în sala de apel cu o lumânare aprinsã. Nimeni nu a uitat acea zi. Toti s-au curemurat la auzul vestii cã mina si-a cerut din nou tribut.

Tot de lipsuri a vorbit, înecat de lacrimi si amãrãciune, si Florin Moldovan, cel care este acum tras la rãspundere în procesul intentat împotriva sefilor de la acea vreme. Un bec a fost sursa de initiere au spus cei care au anchetat accidentul colectiv mortal si acel corp de iluminat era în grija sa. Acum, omul recunoaste cã abia mai poate trãi cu gândul cã e vinovat si îsi asteaptã sentinta. „A fost foarte rãu atunci si acum e si mai rãu. În noaptea aceea s-au promis multe, multe. S-a zis cã ne-ar fi dat, dar n-au stiut. Acum stiu ce