Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Priorităţile sociale şi economice, discutate în comisia de dialog social

Publicat in Ziar Dambovita, miercuri 6 februarie 2013 ·

Sala mare a Consiliului Judeţean a găzduit prima întâlnire din acest an a Comisiei de Dialog Social, având pe ordinea de zi prezentarea şi discutarea situaţiei economice a judeţului, probleme legate de funcţionarea sistemului de sănătate publică şi solicitările sindicaliştilor din administraţia publică locală.

Discuţiile au fost mediate de prefectul Victor Sanda, fiind prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele Jean Marinescu, şefi ai instituţiilor deconcentrate, lideri şi alţi reprezentanţi din conducerile celor mai importante sindicate.

De la bun început, prefectul Victor Sanda a precizat că şedinţa a fost convocată “în încercarea de a debloca situaţia economică a judeţului” şi a vorbit despre unele greşeli ale vechii administraţii, care sunt decontate în prezent. în opinia sa alta ar fi fost situaţia în cazul în care firme din afara judeţului care au câştigat lucrări de 6.000 de milioane de lei vechi ar deschide puncte de lucru în Dâmboviţa, pentru ca o parte din bani să se întoarcă în judeţ sub forma cotei defalcate din TVA.

Din partea Sindicatului Meridian, Ion Oproiu a prezentat situaţia majorităţii salariaţilor din administraţia publică locală, care au venituri foarte reduse şi a solicitat o intervenţie la nivel central pe această temă. Ş Constantin Bucuroiu, preşedintele Filialei Teritoriale Dâmboviţa, a fost de acord că “numai prin dialog pot fi rezolvate problemele economice şi sociale şi a solicitat onorarea angajementelor pe care USL şi le-a asumat, privind amendarea Codului Muncii, salarizarea unitară ori Legea Sindicatelor.

Şi dacă cele trei întreprinderi dâmboviţene din Industria de Apărare au, de câteva luni, comenzi şi contracte care le menţin pe linia de plutire, o situaţie dificilă se prefigurează la Fieni, unde corpurile de iluminat nu mai corespund cerinţelor comunitare.

P

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

46 de angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov, vizaţi într-un dosar de furt / Zeci de percheziţii au loc la sediul RATBv

G4Media acum 50 minute
Procurorii şi poliţiştii braşoveni fac, miercuri, zeci de percheziţii într-un dosar în care sunt vizaţi angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov (RATBv) suspectaţi de furt. Descinderile au loc la domiciliile unora dintre salariaţii Regiei, dar

MAE Atenționare de călătorie pentru Bulgaria. Timp mare de așteptare la trecerea pe Podul Dunărea Ruse-Giurgiu

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că miercuri, 30 aprilie 2025, în intervalul orar 08:00-17:00, autoritățile bulgare vor

„Anul Nou care n-a fost”, cel mai premiat film la Gala Gopo ediția 2025

G4Media acum 2 ore
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureşanu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XIX-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfăşurat, marţi seara, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din

Casieriile Modern Calor, închise în minivacanța de 1 mai

Botosani News acum 49 minute
S.C. Modern Calor S.A. Botoșani aduce la cunoștința clienților săi faptul că, în perioada 1–2 mai 2025, toate casieriile societății vor fi închise, cu ocazia sărbătorilor legale. De asemenea, Biroul Relații cu Publicul din Str. Vârnav (lângă Școala

Călin Georgescu contestă în instanță prelungirea controlului judiciar

Adevarul acum 50 minute
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat miercuri la Judecătoria Sectorului 1, unde a cerut anularea prelungirii controlului judiciar impus de procurori în dosarul în care este cercetat pentru șase infracțiuni grave.

Sezonul cultural 2025-2026 a fost deschis oficial la Castelul Bánffy din Răscruci

NapocaNews acum 49 minute
Consiliul Județean Cluj a organizat marți, 29 aprilie 2025, la Castelul Bánffy din localitatea Răscruci, un eveniment ce a marcat deschiderea sezonului cultural 2025-2026. Activitățile desfășurate cu acest prilej au adus în prim-plan pictura românea

Cele cinci lucruri esențiale de care ai nevoie pentru a trece cu bine peste o pană de curent

HotNews acum 3 ore
S-a întrerupt curentul și nimic nu funcționează, cum a fost cazul Spaniei și Portugaliei zilele trecute. Ce mă fac? Aceasta a fost întrebarea cu care s-au confruntat luni milioane de oameni din Spania și Portugalia, în timpul celei mai grave pene de

Sara, soția premierului israelian Benjamin NETANYAHU, surprinsă la microfon: „Mai puțin de 24 de ostatici sunt în viață în Gaza”

Gandul acum 53 minute
Într-un moment care a stârnit imediat controverse, Sara Netanyahu, soția premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fost surprinsă la microfon sugerând că „mai puțin” de 24 de ostatici ar mai fi în viață în Fâșia Gaza. Remarca, rostită în timp ce s

Incendiu la un hotel din India: Cel puțin 14 decese printre care și copii

Mediafax acum o ora
Două persoane au fost, de asemenea, grav rănite în incendiul care a izbucnit marți noaptea la Hotelul Rituraj din orașul Kolkata. Incendiul este acum sub control, dar autoritățile spun că încă desfășoară operațiunile de salvare. Poliția a înființat

Curtea de Apel Ploieşti judecă azi alte cereri de desființare a deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Complete de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti sunt aşteptate să judece, miercuri, alte două dosare în s-a solicitat suspendarea şi anularea hotărârea din decembrie 2024 a Curții Constituţionale a României (CCR), prin care alegerile prezide

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/25°
joi

14°/23°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

15°
mie.

4°/18°
joi

8°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

7°/22°
joi

10°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

7°/24°
joi

10°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°