BNR estimează că rata inflaţiei va fi de 5-6% în prima jumătate a anului, urmând ca ulterior să scadă, însă nivelul acesteia va depinde foarte mult de evoluţia preţurilor volatile, precum cele din agricultură, a declarat marţi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.
Întrebat de jurnalişti ce prognoză are banca naţională pentru rata inflaţiei în prima jumătate a acestui an, Isărescu a arătat că BNR estimează o inflaţie de 5-6% pentru prima jumătate a anului, precizând că mai multe detalii vor fi oferite presei la conferinţa de joi, 7 februarie, cu ocazia prezentării raportului asupra inflaţiei.
“Inflaţia a crescut în luna decembrie 2012, rata anuală de 4,95% plasându-se în afara intervalului de variaţie din jurul ţintei şi peste nivelul de 3,14% înregistrat în decembrie 2011. Rata anuală a inflaţiei pentru finele anului 2012 a fost marginal sub cea mai recentă prognoză a BNR, de 5,1%”, se arată în comunicatul detaliat transmis de BNR după şedinţa Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară.
Rata medie anuală a inflaţiei a continuat însă să scadă, atingând pe ansamblul anului nivelul de 3,33%, minimul ultimilor 23 de ani. Rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustată a fost în luna decembrie 2012 de 3,3%, nivel neschimbat pentru a treia lună consecutiv. Rata CORE 2 este calculată prin eliminarea din indicele preţurilor de consum a preţurilor administrate, a celor volatile şi a preţurilor tutunului şi a băuturilor alcoolice.
Întrebat despre impactul majorării prețurilor la gaze naturale și electricitate asupra prețurilor alimentare, Isărescu a afirmat că nu crede că impactul va fi major.
“În ceea ce privește prețurile agroaliementare, într-o Românie cu agricultură dependentă de natură, vremea este factorul cel mai important”, a spus guvernatorul BNR.
Surse oficiale au declarat recent pentru MEDIAFAX că BNR a t