IAŞI. Prefectura Iaşi face demersuri pentru a obţine fonduri necesare pentru reabilitarea clădirii.
Demersurile au fost începute încă din anul 2007, atunci când a fost demarată procedura de întocmire a documentaţiei tehnice.
„Dosarul urmează să fie trimis către Ministerul Afacerilor Interne, acolo unde va fi analizat la nivelul direcţiei de specialitate, după care se va decide dacă se trece la o etapă următoare care înseamnă realizarea studiului de fezabilitate. După realizarea acestui studiu, finanţat de către minister, urmează să se afle o valoare estimativă a lucrărilor necesare pentru reabilitarea clădirii”, a declarat Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Iaşi.