La o baie comunală ce forfotea de mușterii, cineva dădu într-o zi cu ușa de perete strigînd din toți bojocii: „Să iasă prostul din baie!“.
Stalactitele trase-n glazura clăbucilor de săpun au încremenit preț de cîteva secunde în aburul primordial, pînă cînd o voce mieunată a destrămat misterul: „Da’ de ce să ies, domnule, ce, eu n-am plătit?“.
Cam asta-i povestea numită „a sări ca prostul din baie“. Deși nu l-a somat nimeni să țîșnească din piscina lu’ Dante și să-și scoată farul călăuzitor la înaintare, Traian Băsescu a făcut din nou clăbuci, abuzînd de glanda ce-l ispitește să iubească mai mult instituțiile decît oamenii.
Jucîndu-se de-a amantul fatal al coanei Europa, care nu poate uita așa de ușor cum era să-și piardă marele amorez papucii la referendumul din vară, șeful statului, confundînd Raportul pe justiție cu o scrisorică de amor, a tras cu nesaț în plămîni indicibilul damf de patchouli emanat de document și a stuchit înspre ziariștii ce sesizaseră că slovele de la Bruxelles păreau scrise cu cerneală antipatică din stiloul Monicăi Macovei.
Aidoma părintelui sever care, cînd aude că profu’ de matematică l-a izbit pe copil cu capul de tablă, îi mai aplică și el progeniturii cîteva perechi de palme în fața clasei ca să arate cît e de imparțial cînd vine vorba de extragerea rădăcinii din pătrat, Traian Băsescu a aruncat bălțata românească de la balcon, demonstrîndu-ne încă o dată cum știe el să facă laptele praf.
Publicat în Cațavencii, nr. 5(83), 2013
La o baie comunală ce forfotea de mușterii, cineva dădu într-o zi cu ușa de perete strigînd din toți bojocii: „Să iasă prostul din baie!“.
Stalactitele trase-n glazura clăbucilor de săpun au încremenit preț de cîteva secunde în aburul primordial, pînă cînd o voce mieunată a destrămat misterul: „Da’ de ce să ies, domnule, ce, eu n-am plătit?“.
Cam asta-i p
