Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavi purtaţi pe drumuri de reţetele electronice

Publicat in Monitorul de Botosani, marți 5 februarie 2013 ·

În judeţul Botoşani continuă să fie probleme cu reţetele electronice, devenite obligatorii de la 1 ianuarie. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) susţin că au primit reclamaţii de la pacienţi nemulţumiţi că medicii specialişti le-au dat doar scrisori medicale, nu şi reţete. Aceştia au anunţat că pentru a doua oară în acest an i-au solicitat managerului Spitalului Judeţeană de Urgenţă, Gheorghe Damian, să ia atitudine în această situaţie, astfel încât bolnavii să nu mai fie purtaţi pe drumuri. „Medicii au sistemul, totul este în regulă, însă refuză să elibereze reţete. Pacientul stă două ore la rând la medicul de familie, pentru un bilet de trimitere la medicul specialist. Se duce la medicul specialist în ambulatoriu, stă şi acolo la rând o oră, îl vede specialistul şi din comoditate medicul specialist nu-i prescrie reţeta, ci îl trimite din nou la medicul de familie, unde trebuie să stea din nou la coadă. Ţine numai de spital să fie rezolvată problema”, a precizat Costel Lupaşcu, preşedintele CAS. Dacă medicii din spitale se plâng că nu au timp să prescrie reţete în sistem electronic, având probleme cu sistemul informatic, cei de familie speră că aceştia să se obişnuiască cu noua metodă de lucru pentru că nu vor sa fie transcriptorii specialiştilor din spitale. Situaţia de la Botoşani se întâlneşte în majoritatea judeţelor. În judeţul Botoşani continuă să fie probleme cu reţetele electronice, devenite obligatorii de la 1 ianuarie. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) susţin că au primit reclamaţii de la pacienţi nemulţumiţi că medicii specialişti le-au dat doar scrisori medicale, nu şi reţete. Aceştia au anunţat că pentru a doua oară în acest an i-au solicitat managerului Spitalului Judeţeană de Urgenţă, Gheorghe Damian, să ia atitudine în această situaţie, astfel încât bolnavii să nu mai fie purtaţi pe drumuri. „Medicii au sistemul, tot

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

6 ianuarie 2025, Boboteaza. Tradiții și obiceiuri în Romania

HotNews acum 42 minute
„Cine se aruncă în apă, în ziua de Bobotează, se vindecă de orice boală. Din ziua de Bobotează, șase săptămâni toate apele sunt curate și sfinte”. Puține zile din an au așa de multe semnificații și sunt însoțite de nenumărate credințe și superstiții

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 9 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 5 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Globurile de Aur: „Emilia Perez" şi „The Brutalist" au dominat ceremonia

Mediafax acum 20 minute
„Emilia Perez" a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună comedie muzicală, cel mai bun film străin şi cel mai bun cântec. În plus, Zoe Saldana a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, potrivit Sky News. Momentul cel ma

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 8 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Bacteriile rezistente la antibiotice ar putea ucide 40 de milioane de oameni până în 2050

Mediafax acum 20 minute
În prezent, aproximativ un milion de oameni mor anual din această cauză, iar cifrele sunt în creştere, notează The Guardian. Situaţia este deosebit de îngrijorătoare pentru persoanele în vârstă. Din 1990, rata mortalităţii cauzată de bacteriile rezi

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°