"Şantajul" cu MCV-ul va continua. Băsescu, aliatul lui Barroso, nu are niciun interes să fie ridicat
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Mark Gray, a comentat marţi pe seama declaraţiilor europarlamentarilor USL care au cerut în Parlamentul European încheierea MCV.
Gray a declarat pentru Agerpres că tratatul de aderare nu stabileşte un termen-limită pentru derularea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) la momentul aderării României la Uniunea Europeană, procedura de monitorizare urmând să se încheie atunci când România "va îndeplini cele patru obiective de referinţă stabilite la aderare".
"Cred că există un anumit grad de confuzie privind calendarul pentru MCV. Când România a aderat la UE nu s-a stabilit un termen-limită pentru MCV. A existat un termen-limită de trei ani pentru activarea clauzelor de salvgardare, dacă anumite măsuri nu erau luate de autorităţile române. Dar pentru MCV nu există un termen-limită şi, aşa cum CE a transmis mereu cu claritate, acesta se va încheia atunci când România va îndeplini cele patru obiective de referinţă stabilite la momentul aderării", a spus Mark Gray.
Eurodeputata PNL Ramona Mănescu a solicitat luni seară, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European (PE), încheierea procedurii de monitorizare a României prin MCV, "având în vedere reglementarea ambiguă a MCV, influenţa majoră a factorului politic, dar şi faptul că durata stabilită iniţial, de trei ani din momentul aderării, a expirat".
La rândul său, eurodeputatul PNL Cristian Buşoi a cerut executivului european "să ofere un calendar de închidere a MCV pentru România", apreciind că ultimul raport "cuprinde unele evaluări subiective şi neconforme cu realitatea".
Nu în ultimul rând, eurodeputata PSD Corina Creţu a spus luni seară în plenul PE că mecanismul este "profund nedrept la adresa României şi Bulgariei, iar acest