Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Susţin ideea ca Antonescu să conducă Comisia de revizuire a Constituţiei

Publicat in Ziua de Cluj, marți 5 februarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că susţine ideea ca preşedintele PNL, Crin Antonescu, să coordoneze comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, precizând că acesta poate acoperi "politic" această dezbatere, atât ca preşedinte al Senatului, cât şi ca viitor candidat la prezidenţiale.

"Vom prezenta principalele idei ale USL privind reforma constituţională. (...) Cel care va prezenta aceste principii va fi domnul Antonescu. Din punctul meu de vedere, ar fi foarte bine ca domnia sa să conducă comisia (de revizuire a Constituţiei - n.r.), pentru că eu am această sarcină guvernamentală. Domnul Antonescu trebuie ca preşedinte al Senatului şi în calitatea sa de candidat al USL la viitoarele alegeri prezidenţiale poate foarte bine să acopere politic această dezbatere şi iniţiativă de modificare a Constituţiei", a declarat Ponta.

Premierul a menţionat că preşedinţia comisiei parlamentare de revizuire a legii fundamentale revine în mod normal USL, iar în paralel cu forul parlamentar se va mai constitui un for constituţional compus din experţi şi reprezentanţi ai societăţii civile în care să fie analizate propunerile partidelor.

El a menţionat că între ideile convenite la nivelul USL este aceea că va trebui menţinut principiul preşedintelui ales în mod direct şi o "republică care să fie organizată după un model care prinde din ce în ce mai mult contur în toată Europa (...) acolo unde preşedintele este ales direct şi are legitimitatea dată de votul direct, dar Guvernul răspunde în faţa Parlamentului şi atribuţiile sunt foarte clar delimitate".

"Adică să avem un preşedinte aşa cum au toate ţările spre care ne uităm - şi mă uit în mod special spre Polonia şi Austria - un preşedinte arbitru", a mai afirmat premierul.

Surse din USL au declarat anterior pentru MEDIAFAX că Uniunea susţine varianta organizării referendumului pentru revizui

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum o ora
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 2 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum o ora
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 4 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 6 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 3 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 3 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Cod portocaliu de averse, vijelie și grindină în mai multe județe. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în vestul țării urmează o perioadă cu averse, vijelie și grindină. ANM a emis cod portocaliu. Meteorologii avertizează că vor fi „averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp, frecvente descărc

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/29°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°