Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hidroelectrica le spune Auf Viedersehen (la revedere) nemţilor de la Andritz

Publicat in Adevarul, marți 5 februarie 2013 ·

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, EURO INSOL, anunţă că a denunţat în data de 31 ianuarie 2013 actele adiţionale nr. 4 şi nr. 6 la contractul de retehnologizare încheiat cu grupul german de firme Andritz Hydro pentru hidrocentrala Gogoşu de pe Dunăre, care vizau lucrări în valoare de 71,5 milioane Euro. Astfel, „Euro Insol le-a spus nemţilor de la Andritz: Auf Viedersehen“, se arată într-un comunicat al administratorului.

Începând cu 1997 au fost iniţiate prin hotărâri de guvern o serie de contracte internaţionale cu încredinţare directă, legate de retehnologizarea unor capacităţi de producţie hidro. Numitorul comun al acestor contracte, pe lângă încredinţarea directă, îl constituie şi grupul de firme care reprezintă contractorul general.

Aproape un miliard de euro, cu încredinţare directă

Potrivit Euro Insol, la originea contractelor stă retehnologizarea celor 6 hidroagregate din Porţile de Fier I, începută în 1997, cu o valoare finală de 200 de milioane de euro. Şirul atribuirilor directe a continuat în 2001 cu cele 8 grupuri la Porţile de Fier II unde decontările au ajuns la aproximativ 250 de milioane de euro, ultimul agregat retehnologizat urmând să intre în exploatare în iulie 2013. În 2003 contractul de retehnologizare de la Porţile de Fier II s-a adiţionat cu lucrările aferente celor două grupuri din centrala Gogoşu în valoare de 54,5 milioane de euro. Ultimul contract este cel de retehnologizare a centralelor de pe Oltul inferior cu o valoare de cca 400 de milioane de euro. În total, consorţiul de firme Voith - Andritz a primit lucrări cu încredinţare directă de peste 900 de milioane de euro. La acestea se adaugă încă 89 de milioane de euro - retehnologizarea centralei Lotru, lucrare adjudecată de consorţiu prin licitaţie

Negocierile au eşuat

După intrarea Hidroelectrica în insolvenţă au fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 14 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 57 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Atenţionare de călătorie în Ungaria, emisă de MAE. Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t) Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în U

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 28 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O feță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 8 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 35 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 44 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°