Lacrimi, suflete triste şi lumânări. Aşa a fost ziua de azi în sala de apel a Minei Uricani, unde ortacii au intrat sfioşi cu gândul la cei cinci colegi răpiţi de explozia din 5 februarie 2011.

S-au scurs doi ani de la tragedia care a băgat în pământ 5 oameni la Mina Uricani. Marţi, ortacii şi întreaga suflare a minei a aprins o lumânare şi toţi şi-au amintit de cumplita zi de 5 februarie 2011.

Minerii spun că viaţa lor e la fel de grea şi că niciun eveniment nu a făcut ca lucrurile săse îndrepte. Îşi joacă viaţa la ruleta rusească zilnic şi intră sub pământ, unde mereu sunt aceleaşi lipsuri. „În doi ani s-a shimbat în mai rău viaţa la mină. Nu avem materiale, condiţii, ne lipsesc scule, plasă, lemn. Lucrăm mai rău ca acum doi ani”,spune un miner care stătea cu o lumânare în mâini şi lampa aprinsă în memoria ortacilor morţi. „Îi ştiam pe cei care au murit. Nu ne temem să intrăm în mină, că suntem obişnuiţi, dar sunt multe lipsuri”, susţine un alt miner. „Nu s-a schimbat nimic. Am venit azi, aici, să-mi plâng colegii mei, fraţii mei. Am lucrat cu ei. Nu ştim ce a fost atunci de vină, dar se ştie cum se lucrează acum în mină”, spune un miner, care deşi a ieşit la pensie, a fost marţi în sala de apel cu o lumânare aprinsă.

Nimeni nu a uitat acea zi. Toţi s-au curemurat la auzul veştii că mina şi-a cerut din nou tribut. Tot de lipsuri a vorbit, înecat de lacrimi şi amărăciune, şi Florin Moldovan, cel care este acum tras la răspundere în procesul intentat împotriva şefilor de la acea vreme. Un bec a fost sursa de iniţiere au spus cei care au anchetat accidentul colectiv mortal şi acel corp de iluminat era în grija sa. Acum, omul recunoaşte că abia mai poate trăi cu gândul că e vinovat şi îşi aşteaptă sentinţa.

„A fost foarte rău atunci şi acum e şi mai rău. În noaptea aceea s-au promis multe, multe. S-a zis că ne-ar fi dat, dar n-au ştiut. Acum ştiu ce