Un număr de 54 de ţări, între care şi România, au ajutat la facilitarea programului CIA de detenţie, extrădare extraordinară şi interogare în anii de după atentatele teroriste de la 11 septembrie, se arată într-un nou raport privind drepturile omului, citat de New York Times, în ediţia electronică.
Raportul, care urmează să fie dat publicităţii marţi de Open Society Justice Initiative, un grup pentru apărarea drepturilor, este cel mai detaliat raport extern despre asistenţa acordată de alte ţări Statelor Unite, inclusiv permisiunea acordată CIA de a deţine închisori secrete pe teritoriul lor şi de a folosi aeroporturile lor pentru realimentare în timpul transferului de deţinuţi.
Raportul identifică 136 de persoane care au fost deţinute sau transferate de CIA, fiind cea mai extinsă listă din prezent, şi descrie ceea ce este cunoscut în legătură cu datele şi locurile unde au fost deţinute acestea. Raportul adaugă detalii noi în legătură cu gestionarea situaţiei agenţilor Al-Qaida şi persoanelor nevinovate capturate accidental în cadrul maşinăriei globale a contraterorismului.
Amrit Singh, autoarea raportului "Globalizing Torture" al Open Society, a declarat că a găsit dovezi că 25 de state din Europa, 14 din Asia şi 13 din Africa au acordat asistenţă CIA, în afară de Canada şi Australia. Între acestea se numără Thailanda, România şi Lituania, unde au fost înfiinţate închisori, dar şi Danemarca, ce a facilitat operaţiunile aeriene ale CIA, şi Gambia, care a arestat şi a predat deţinuţi agenţiei.
"Costul moral al acestor programe este purtat nu doar de Statele Unite, ci şi de cele 54 de ţări pe care acestea le-au recrutat să le ajute", a declarat Singh.
Singh susţine că Statele Unite au încălcat în mod flagrant dreptul naţional şi internaţional şi că eforturile lor de a evita responsabilitatea "au început să eşueze".
În decembrie