Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sprijin pentru Parcul HIFA la Balul Rotary Club Téka

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 5 februarie 2013 ·

Tradiţionalul bal caritabil organizat de Rotary Club Téka îşi va derula sâmbătă, 9 februarie, începând cu ora 19.00, un nou episod, gazda ediţiei din acest an fiind Hotel President din Târgu Mureş. Bakos Levente, membru Rotary Club Téka şi viitor preşedinte, va prelua în acest an ştafeta de la actualul preşedinte Nazna Jeno, a precizat că ediţia din acest an a balului are ca scop strângerea de fonduri în vederea susţinerii Asociaţiei HIFA, promotorul proiectului Parcul HIFA destinat persoanelor cu dizabilităţi. „Ne alăturăm unei iniţiative curajoase venind în sprijinul unei fundaţii la ediţia din acest an a balului. Ca o noutate, faţă de anii precedenţi nu ne-am ales noi un scop anume, ci ne-am alăturat unui proiect mare. Este un proiect foarte îndrăzneţ organizat de Asociaţia HIFA, pentru oameni cu dizabilităţi. Proiectul are în vedere crearea unui parc pentru persoanele cu dizabilităţi, cu probleme locomotorii. Este un proiect major care nu există în zonă, şi sperăm ca prin acel efect catalizator al acţiunilor organizate sub egida Rotary, să contribuim şi noi la acest demers. Contribuţia Rotary va fi una relativ mică în acest proiect, dar sperăm să reuşim să convingem şi alte instituţii şi fundaţii să contribuie la acest proiect îndrăzneţ”, a precizat Bakos Levente, viitorul preşedinte Rotary Club Téka. 4 foşti guvernatori la bal Balul va reuni presonalităţi importante din Târgu Mureş, precum şi colegi rotarieni din Târgu Mureş, din judeţ şi dinţară. “Acest bal caritabil a devenit un eveniment foarte important în viaţa Târgu Mureşului, cred că este printre primele 3, 4 evenimente de acest gen din oraş. Este un moment în care foarte multe personalităţi, lideri de opinie din Târgu Mureş şi din ţară se întâlnesc.Vor fi prezenţi cel puţini patru foşti guvernatori ai miscării rotariene din România şi RepublicaMoldova, alături de celelalte trei cluburi Rotary din Târgu M

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum o ora
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 43 minute
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Călin Georgescu anunță că nu vrea ca România să primească fonduri europene. „Îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu“

Ziua Constanta acum o ora
România nu are nevoie de banii oferiți de Uniunea Europeană! Acesta este aspectul pe care îl suține Călin Georgescu. El face și o justificare pusă pe seama faptului că românii îl au pe Dumnezeu, cel mai puternic! „Eu și poporul român îl avem pe ce

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 3 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 4 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Viktor Orban anunţă că se întâlneşte miercuri la Paris cu Emmanuel Macron pentru a discuta despre Ucraina înaintea summitului extraordinar UE de joi. El critică atitudinea ”aliaţilor europeni” şi ”prăpastia transatlantică”

News.ro acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban anunţă marţi că urmează să fie primit de către preşedintele francez Emmanuel macron miercuri pentru a discuta despre Ucraina înaintea unui summit extraordinar al liderilor Uniunii Europene prevăzut joi, relatează AFP. ”U

Sibiul, finalist în competiția Destinația Anului 2025 în turism

Tribuna acum 32 minute
Municipiul Sibiu a fost selectat ca finalist în competiția "Destinația Anului", la categoria "Orașe care Inspiră", în cadrul unui concurs național, organizat de Asociația Institutul pentru Orașe Vizionare, transmite un comunicat al Primăriei Sibiu.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

0°/12°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°