Deputatul UDMR Erdely Istvan a anunţat, marţi, în plenul reunit, că grupurile parlamentare ale Uniunii nu vor susţine adoptarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, el invocând faptul că toate amendamentele organizaţiei au fost respinse.
Reprezentantul UDMR a arătat că că bugetul propus de Executiv nu este cu adevărat unul pro-creştere economică.
Deputatul a criticat, pe de altă parte, faptul că toate amendamentele parlamentarii Uniunii au fost respinse în comisiile de specialitate.
Acesta a spus că amendamentele UDMR au fost într-un număr "foarte redus", circa o sută, toate fiind "pertinente, pragmatice şi în scopul de a imprima acestui proiect de lege aspecte care să facă dintr-un proiect de lege rigid unul cu adevărat pro-creştere economică".
El a susţinut că bugetul de stat, prezentat drept unul pentru creştere economică, nu este, în realitate, aşa.
Erdely Istvan a arătat că nu a reuşit să identifice acele elemente din bugetul de stat, care ori sunt bine ascunse, ori că nu există, în care să existe "mult râvnita creştere economică" de care România are aşa mare nevoie.
"În anul 2013 nu se construieşte nici măcar un metru de autostradă pe traseul Ploieşti-Braşov-Borş. Întreţinerea drumurilor locale, comunale şi judeţene devine imposibilă, sumele alocate fiind la nivelul anului trecut. (...) Fără infrastructură rutieră funcţională, tare ne e teamă că acea creştere economică mică preconizată va fi compromisă", a arătat parlamentarul UDMR.
El a subliniat că se doreşte un buget pro-creştere economică, dar nu se cunosc efectele modificării Codului fiscal, dacă IMM-urile vor fi capabile să participe la relansarea economică sau agricultorii vor putea să producă profit şi să îşi achite dările către stat, dacă nu au drumuri, apă, curent şi cu subvenţii mult sub nivelul european.
Dep