Românii au toate motivele să fie furioşi şi jigniţi că au ajuns să li se spună – în reclame sau altfel - că nu sunt bineveniţi într-o ţară prietenă din Europa. Dar ţinta furiei lor n-ar trebui să fie un politician cu nume greu de pronunţat, de peste mări şi ţări, ci unii cu nume mult mai neaoşe, aleşi şi realeşi la Bucureşti, de 23 de ani încoace.

Indiscutabil, ideea de a recurge la pu­bli­ci­tate negativă pentru a-i descuraja pe ro­mâni şi bulgari să vină în Marea Britanie este una năstruşnică, ca să folosim un eu­femism. În apărarea gu­ver­nului britanic trebuie spus totuşi că ea nu a fost for­mulată chiar în aceşti ter­meni. Un secretar de stat pentru imigraţie, Mark Har­per, a sugerat că guvernul britanic ia în calcul diferite opţiuni pentru a descuraja un influx masiv de români şi bulgari în Regatul Unit, după 31 decembrie 2013: „Vrem să ne asi­gurăm că românii şi bulgarii au o ima­gine corectă despre situaţia de aici... [să ştie] că nu plouă cu ajutoare sociale“. În­trebat dacă aceasta ar putea include o cam­panie publicitară negativă în cele do­uă ţări, domnul Harper a răspuns că au­torităţile nici nu se gândiseră la aşa ceva. Era însă prea târziu. Ştirea că Marea Bri­tanie e gata să-şi facă publicitate negativă în două ţări din UE, de teama că va fi in­vadată de români şi bulgari, s-a răspândit ca vântul, provocând un val de reacţii critice şi generând cunoscutele campanii pu­blicitare ironice din mass-media ro­mâneşti şi bulgare.

Iritarea sau chiar furia cu care a fost întâmpinată această ştire în România sunt omeneşti. Din cuvintele oficialului bri­ta­nic s-ar înţelege că românii vor să vină în număr mare în Marea Britanie pentru a pro­fita de sistemul de asigurări sociale, nici­decum pentru a-şi exercita un drept perfect legitim de cetăţean UE, de a se stabili şi a lucra într-un alt stat membru al Uniunii. Până aici, lucrurile sunt clare,