Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foste cadre ale Ministerului de Interne, în afaceri cu ţigări de contrabandă de peste 1.000.000 de dolari SUA

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 5 februarie 2013 ·

Nu mai puţin de 19 persoane acuzate că fac parte dintr-o amplă reţea de contrabandă cu ţigări au fost săltate luni dimineaţă de o armată întreagă de poliţişti şi jandarmi şi duse la audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava.

Printre persoanele implicate s-ar număra şi două foste cadre ale Ministerului de Interne, un fost poliţist de frontieră şi un pensionar, fost angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

36 de percheziţii, în cinci judeţe

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei judeţene, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, pentru anihilarea acestei grupări s-au făcut nu mai puţin de 36 de percheziţii domiciliare, 28 dintre acestea fiind pe raza judeţului Suceava (Rădăuţi, Straja, Ulma, Dumbrăveni, Siret, Gura Humorului etc.)

Restul percheziţiilor au avut loc pe raza judeţelor Neamţ, Iaşi, Constanţa şi Ilfov.

Pe lângă armata de poliţişti şi jandarmi de la Suceava, la acţiunea de ieri au participat şi cadre din structurile teritoriale ale Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate.

Suportul tehnic al anihilării acestei reţele de contrabandişti a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţia de Operaţiuni Speciale.

„Activităţile vizează destructurarea a două grupări infracţionale specializate în contrabanda cu ţigarete de provenienţă extra-comunitară”, a transmis inspectorul principal Ionuţ Epureanu, precizând că în perioada de investigaţie a respectivelor grupări au fost capturate de oamenii legii peste 70.000 de pachete de ţigări cu timbru ucrainean.

La percheziţiile de ieri s-au găsit aproximativ 40.000 de pachete de ţigări de contrabandă.

Ţigări de 1.100.000 de dolari SUA

Din primele informaţii făcute publice în cursul zilei

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 36 minute
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum o ora
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum o ora
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 4 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 2 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum 2 ore
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 5 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum o ora
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 8 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 3 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/14°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°