Medicii de familie reclamă faptul că au primit, din nou, mai puțini bani. Și asta deoarece Casa de Asigurări de Sănătate Neamț a calculat greșit facturile pentru ultimul trimestu al anului trecut.
Medicii susțin că, la regularizarea veniturilor pentru plata serviciilor medicale, de pe 25 ianuarie, s-au trezit că primesc sume mai mici, sumele fiind calculate greșit cu până la 700 de lei. “Pe data de 25 a fiecărei luni, la noi se face regularizarea. Pentru plata serviciilor medicale noi primim un fel de avans, iar pe data de 25 se stabilește suma finală. Acum am avut surpriza să constatăm că, pentru ultimul trimestru de anul trecut, am primit cu mult mai puțin . Unii colegi au primit chiar și cu 700 de lei în minus. Am întrebat reprezentanții casei de asigurări și ni s-a răspuns că s-a calculat greșit și, dacă vrem să să ne recuperăm banii, să facem contestație. Am sfătuit colegii mei să fie foarte atenți, pe viitor, la calcularea sumelor“, a precizat medicul de familie Angela Bica, vicepreședintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.
Medicii de familie reclamă faptul că au primit, din nou, mai puțini bani. Și asta deoarece Casa de Asigurări de Sănătate Neamț a calculat greșit facturile pentru ultimul trimestu al anului trecut.
Medicii susțin că, la regularizarea veniturilor pentru plata serviciilor medicale, de pe 25 ianuarie, s-au trezit că primesc sume mai mici, sumele fiind calculate greșit cu până la 700 de lei. “Pe data de 25 a fiecărei luni, la noi se face regularizarea. Pentru plata serviciilor medicale noi primim un fel de avans, iar pe data de 25 se stabilește suma finală. Acum am avut surpriza să constatăm că, pentru ultimul trimestru de anul trecut, am primit cu mult mai puțin . Unii colegi au primit chiar și cu 700 de lei în minus. Am întrebat reprezentanții casei de asigurări și ni s-a răspuns că s-a calcul