De la începutul anului, doi elevi s-au îmbolnăvit de tuberculoză.
Tuberculoza continuă să fie o problemă pentru elevii care studiază în școlile din oraș, în special pentru elevii care vin din mediul rural. După ce, anul trecut, la Colegiul Național “Roman-Vodă” s-a semnalat un focar de TBC, anul acesta alți doi elevi au fost diagnosticați cu această boală. Ultimul caz s-a înregistrat, săptămâna trecută, la Colegiul Tehnic “Petru Poni”, unde o elevă de 16 ani a fost diagnosticată cu tuberculoză. Cadrele medicale au dezinfectat clasele și au început o anchetă epidemiologică.
“Pacienta provine din mediul rural, dar locuiește în gazdă în oraș. După confirmarea diagnosticului, eleva a fost izolată și internată la Spitalul Bisericani, unde se află sub tratament. Noi am aplicat măsurile care se impun în astfel de situații, în sensul că am efectuat o dezinfecție generală a sălilor de curs. De asemenea, atât elevii, cât și profesorii care au intrat în contact, dar și familia adolescentei au fost chemați pentru examenul radiologic. Îmbolnăvirea cu TBC în colectivități reprezintă, încă, o problemă. De aceea, este foarte important de reamintit faptul că toți cei care prezintă simptome specifice tuberculozei mai vechi de trei săptămâni trebuie să se prezinte la medic pentru examenul radiologic“, a declarat medicul pneumoftiziolog Silvia Ciubotaru, de la Dispensarul TBC din cadrul Policlinicii Roman.
Tot în luna ianuarie, o elevă de 22 de ani, de la o școală postliceală sanitară din Roman, a fost dagniosticată și ea cu TBC, ea aflându-se acum sub tratament.
De la începutul anului, doi elevi s-au îmbolnăvit de tuberculoză.
Tuberculoza continuă să fie o problemă pentru elevii care studiază în școlile din oraș, în special pentru elevii care vin din mediul rural. După ce, anul trecut, la Colegiul Național “Roman-Vodă” s-a semnalat